Aviz elevilor – Bani pentru prezenţa la cursuri

1169

Veste bună pentru elevii silitori! Aceştia vor primi câte zece lei sub formă de vouchere, condiţia fiind prezenţa integrală la şcoală. Asta se prevede în programul PSD pe tema Educației. Astfel un elev ar putea să primească 200 de lei lunar, dacă participă la toate cursurile. Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, susţine că deocamdată nu există bani la buget pentru ca guvernul să plătească aceste vouchere.

Banii se vor acorda elevilor care au prezența integrală la școală, se arată pe site-ul oficial al PSD. Mai precis, câte zece lei pentru fiecare zi de prezență la cursuri.Subiectul de față, arată în continuare portalul www.edupedu.ro, face parte Programul de Guvernare al partidului de guvernământ, la secțiunea 12.Mai mult decât atât, arată sursa citată, acest tip de vouchere ar trebui să apară în anul școlar 2019-2020. Pentru început, plata va viza elevii din clasele primare. Din anul școlar 2020-2021 de vouchere vor beneficia și elevii din ciclul gimnazial.

Andronescu, despre vouchere
Ecaterina Andronescu a declarat că în prezent nu există bani la buget pentru ca guvernul să plătească elevii cu 10 lei pentru fiecare zi în care nu au absențe, proiect anunțat de PSD ca prioritar pentru semestrul al II-lea. Întrebată la Realitatea TV ,,de unde această măsură” a voucherelor pentru prezența la școală, ministrul Educației a răspuns: ,,Nu știu să vă explic, dar pot să vă spun că în acest moment sunt câteva proiecte care sunt dedicate școlilor defavorizate sau școlilor cu elevi defavorizați unde acest lucru se poate întâmpla”. Andronescu a spus că ,,poate la rectificarea bugetară” vor fi alocate fonduri.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here