Se spune că noaptea este un sfetnic bun, pentru câţiva locuitori din Pojogeni a fost, însă, mai curând un „sfeşnic”, satul fiind luminat, preţ de câteva zeci de minute, de un autoturism care ardea din toate încheieturile.
Poliţia a fost chemată de către un cetăţean din Pojogeni, Târgu – Cărbuneşti, pentru că la intrarea în sat, se afla un autoturism în flăcări. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au constatat că maşina cu pricina nu mai avea plăcuţe de înmatriculare. În urma cercetărilor a fost găsit şi proprietarul Daniel N., de 39 de ani, care, însă, povestea că maşina i-a fost furată din Târgu – Cărbuneşti şi că nu ştie cine ar fi putut face o aşa grozăvie. Incendiul a fost stins de pompierii cărbuneşteni, dar din autoturism nu s-a mai putut salva nimic, paguba totală fiind estimată la aproximativ 28 mii lei.
Dorina CIOPLEA