Aurel Contraş sau o activitate artistică prodigioasă – „Smaraldul nu-şi pierde din valoare dacă nu e lăudat!”

106

Marcus Aurelius
Din timp, cu răbdare şi multă responsabilitate, echipa Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuși”, formată din directoarea Adina Andrițoiu și harnicii săi colaboratori, stimulată de factorii decizionali locali, a gândit în amănunt omagierea celebrului sculptor Constantin Brâncuşi, eveniment cultural care, prin antrenarea mai multor instituţii de prim rang ale ţării şi a unor cercetători ai vieţii şi operei Marelui Gorjean, a căpătat o aură naţională şi prin participarea… consistentă, cu multă dragoste pentru România, a amabilei doamne Doina Lemny, cercetătoare a Centrului Georges Pompidou, Paris – evenimentul cultural major (care s-a ferit de … poză și infatuare), desfăşurat la jumătatea lunii martie, a avut, iată, şi o ţinută internaţională (de care presa… n-a scris!).

Între alte componente, care de care mai interesante, ale manifestării (filme, expoziţii, comunicări ştiinţifice, concerte de muzică etc.) care au urmat după alocuţiunile de omagiere rostite de organele administrative judeţene şi municipale, a avut loc şi lansarea albumului de sculptură al lui Aurel Contraş, însoţit şi de o mică expoziţie cu operele sale (una din acestea dăruind-o patrimoniului cultural al municipiului).
Despre acest album, intitulat „Semn şi formă” (Edit. „Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti”), care dimensionează activitatea artistică a lui Aurel Contraş (nume provenit din băndaşii-ceteraşi), inserăm aici câteva cuvinte.
Nimeni n-ar fi putut intui, dacă privea poza, iată, a unui dărăbuţ de ardelean (poză de la începutul albumului), cu ochii larg deschişi spre lume, căreia, atunci şi, mai ales în aceste timpuri, după zeci de ani de viaţă şi după un insistent travaliu în domeniul artei, avea să-i ceară răspunsuri la multe întrebări. Acum, aceiaşi ochi ai unui sculptor consacrat şi… de referinţă, caută răspunsuri la multe alte întrebări, care-l incită, căutând dimensionări cât mai exacte în peisajul sculptural al ţării şi nu numai.
După un studiu „cuminte şi… cu minte” la şcoala clujeană de artă, unde a avut ca mentori nume de rezonanţă ale sculpturii româneşti, Aurel Contraş, unul dintre ardelenii a căror distincţie permanentă e cumsecădenia, „cu care le e decorată fiinţa”, a intrat într-un permanent dialog cu materialul genului artistic (piatra, lutul, gipsul, metalul, lemnul etc.), folosit separat sau colat, materiale de care, cu renumitul bun-simţ, îl intuieşte şi, prin esenţializări succesive îi decupează dimensiunile conceptului propus, cu care, apoi, îşi emoționează pozitiv privitorii, în arealul atenţiei cărora le propune tot mai surprinzătoare opere.
Răsfoind albumul, e evident că Aurel Contraş, în liniştea atelierului său de creaţie, în momentul de graţie a prea-plinului său emoţional, invită insistent materialul folosit să se supună dorinţei sale, stării sale atitudinale de alter ego, în final, devenind „o punte între sufletul său şi privitor” (Eug. Delacroix), „raza care merge de la suflet la suflet” (V. Hugo), surprinzător cu efecte vizuale inedite, bine articulate, cooperante şi discret rezumante, în demersuri profunde şi oneste („Personaj cu pasăre”, „Dante”, „Infern”).
În imagini logic arhitecturate, purificate (esenţializate), eliberate de tot ce nu-l ajută-n exprimarea frustă, directă, sculptorul evidenţiază o încărcătură emoţională expresivă, lirică, reconfortantă („Maternitate”, „Rapsod”, „Copii”).
Raporturi cu sonorităţi tenorale ale morfologiilor volumetrice disjuncte, care se cer… citite şi… decriptate („Arcă”, „Pomelnic”, „Semn pentru meditaţie”) dovedesc încredere, bună-cumpănire şi profunzime a imaginaţiei sale, în sens paradigmatic şi persuasiv (subiectiv şi original), ale fiecărei teme propuse.
Provenind din matricea rurală, tradiţional-ardelenească, în faţă căreia face permanente reverenţe şi pe care, firesc, o divinizează, cu ancestralul său material şi spiritual, al lui… „bucuros de oaspeţi!”, ca şi al mărinimiei şi eleganţei atice, al lipsei de disonanţe şi fatuităţi, al păstrării cutumelor primare, simţind (în acelaşi timp)… antropologic, mitologic, alegoric, arhetipal şi… atemporal toate motivele signaletice dintre cerul și pământul ardelenesc, trăite intens cu care, prin cioplire, pictare, lustruire, modelare, patinare etc., surprinde şi dă contur atât vocaţiei materiei, cât şi inefabilului căutat, opera sa („cu valoare şi sens”) degajându-l convingător din materialul în care lucrează, căruia-i dă autonomie ca, apoi, potrivindu-i-se termenul german de einfühlung, să se lectureze uțor și instructiv, ajutând la declanșarea unor evidente sentimente estetice (puternic-afective), de consonanţă sufletească, de fuzionare organică, de suprapunere exactă cu sentimentul degajat de opera privită, „a cărei apreciere nu se face cu ochiul, ci… cu mintea” (Euripide), operă care, la rândul ei ridică întrebări şi solicită răspunsuri.
Albumul respectiv, consemnând între coperţile sale şi date biografice ale artistului, ca şi bogata sa activitate de creaţie, expoziţii (atât în ţară, cât şi în lume) personale şi de grup, tabere de creaţie la care a participat, lucrări în diferite colecţii muzeale, lucrări de artă monumentală, premii obţinute, referinţe critice etc. conturează o activitate susţinută, prodigioasă.
Prof. Marin Colţan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here