Audieri în procesul daunelor cerute de Igeanu

389

Tânărul din Roșia de Amaradia arestat timp de 9 luni pentru o crimă pe care nu a comis-o și pentru care anul trecut a fost găsit nevinovat solicită daune statului român de un milion de lei, procesul său începând ieri la Tribunalul Gorj. Constantin Mihail Igeanu a venit din Grecia pentru a fi acasă de sărbători, iar cu această ocazie a mers și la instanță, unde a adus și câțiva martori care pot depune mărturie în favoarea sa. În fața judecătorului de caz au ajuns inclusiv persoane cu care tânărul lucrează în Grecia în agricultură, acestea declarând ce știau despre situația celui care o bună bucată de timp a fost considerat criminal.

“La început să știți că mulți l-au considerat pe el ca fiind criminalul, că fusese arestat, deși se știa că el nu face prostii. După ce a fost găsit nevinovat s-a convins toată lumea că nu are el nicio treabă cu lucrurile acelea și de aceea am venit acum să spunem la instanță ce știm despre el. L-am cunoscut la muncă în agricultură, în Grecia. Am lucrat împreună, e un băiat foarte harnic și cuminte și sperăm să i se facă dreptate pentru că nu poți aresta pe cineva așa fără probe”, a spus unul dintre martorii veniți la proces.
Constantin Mihail Igeanu a fost însoțit și de mama sa, care ne-a precizat că a muncit din greu prin Grecia pentru a face rost de banii pe care i-a folosit prin procese pentru a demonstra nevinovăția fiului său. Femeia spune că a spălat inclusiv wc-uri pentru a strânge ban pe ban și a putea continua procesul fiului său, Igeanu fiind declarat nevinovat prin sentință definitivă și irevocabilă anul trecut de către Înalta Curte de Casație și Justiție. După sentința respectivă a devenit clar că adevăratul criminal de la Roșia de Amaradia umblă în libertate, procurorii gorjeni redeschizând dosarul, fără să dea deocamdată de urma făptașului.
Crima pe care trebuie să o rezolve aceștia a avut loc în vara lui 2010, când trupul neînsuflețit al unui localnic a fost găsit fără suflare. Un bătrân susținea atunci că el ar fi comis crima, însă anchetatorii l-au reținut pentru 24 de ore împreună cu alți trei nepoți ai săi, printre care și Igeanu. Tânărul a fost singurul “vinovat” timp de mai bine de un an de zile, acum anchetatorii avându-l din nou în vizor pe unchiul său și pe ceilalți doi nepoți ai bătrânului pentru a vedea care dintre ei a comis crima. Ancheta are loc în condițiile în care nu există un martor direct al acelor întâmplări.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here