Au vrut să incendieze doi soți! Gorjean văduv, gelos la 73 de ani!

2406

Un incident extrem de șocant a avut loc la începutul lunii iunie, când doi gorjeni au fost la un pas de a fi incendiați de vii, autoritățile competente în domeniu nefăcând publică vreo informație despre acest caz.

Ilie și Gheorghița Barbu s-au căsătorit în urmă cu aproape 40 de ani, dar în ultima vreme relațiile dintre ei se răciseră complet, după ce femeia a decis să înceapă o relație de concubinaj cu Matei Buștean, un pensionar văduv de 73 de ani din Țicleni. Cei doi s-au cunoscut la spitalul din Turceni și, pentru o perioadă, femeia s-a mutat la acesta acasă, doar că, ulterior, a revenit la soțul său. La locuința celor doi soți a ajuns de câteva ori și Buștean, care a învățat destul de bine casa celor doi. După o astfel de vizită a convins-o pe femeie să revină la el, iar mai târziu, aceasta s-a întors la soțul său, ceea ce a accentuat sentimentele de gelozie. În noaptea de 2 iunie, individul și-a convins un nepot de vreo 40 de ani să îl urmeze la locuința celor doi soți. Ilie Marin Pârvu a mirosit că ceva nu este în regulă, mai ales când a văzut că primește de la unchiul său un levier metalic, iar acesta avea cu el nu doar o bâtă, ci și o sticlă de 0,5 litri cu benzină, precum și o brichetă. Când au intrat în casa celor doi soți aceștia dormeau, iar agresorii i-au stropit cu benzină. Norocul victimelor a fost că bricheta nu a generat foc, fiind defectă, și, astfel au putut să reacționeze și să se apere. În plus, într-o altă cameră din locuință se aflau alte două rude care participaseră pe zi la o pomană și rămăseseră aici pentru a se odihni. Astfel au putut să intervină și acestea și să îi anihileze pe agresori, în cele din urmă Buștean și Pârvu alegându-se cu cătușe și, acum, cu o condamnare care îi va ține în spatele gratiilor câțiva ani. Primul a primit o condamnare de 6 ani de închisoare, în timp ce celălalt a fost condamnat la 5 ani și 2 luni de detenție, ambii find obligați să își despăgubească moral victimele. „ Obligă inculpaţii Buştean Matei şi Pârvu Marin Ilie, în solidar, la plata sumei de 18.000 lei daune morale (Buştean Matei, în cuantum de 12.000 lei şi Pârvu Marin Ilie în cuantum de 6.000 lei) către partea civilă Barbu Ilie şi la plata sumei de 15.000 lei daune morale (Buştean Matei în cuantum de 10.000 lei şi Pârvu Marin Ilie în cuantum de 5.000 lei), către partea civilă Barbu Gheorghiţa”, a stabilit Tribunalul Gorj, sentința nefiind definitivă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here