Au votat pentru excluderea lui Vîlceanu din PNL

3935

Biroul Executiv al PNL a votat, luni, pentru excluderea deputatului Dan Vîlceanu din partid. Anunțul a fost făcut de președintele PNL, Nicolae Ciucă, la finalul unei şedinţe a conducerii.
Deputatul de Gorj a fost acuzat oficial că nu a votat învestirea Guvernului Marcel Ciolacu. Excluderea s-a făcut la solicitarea organizaţiei PNL Gorj, filială pe care Vîlceanu a condus-o de altfel.
„Ultima decizie a fost aceea de a da curs unei solicitări a filialei Gorj, în ceea ce priveşte exprimarea solicitării de excludere din partid a domnului deputat Dan Vîlceanu”, a declarat Nicolae Ciucă luni, la sediul central al PNL.
Dan Vîlceanu a fost secretar executiv al PNL, ministru de Finanţe în Guvernul Cîţu şi ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Ciucă.
„Nu știu dacă o sa fie propunere de excludere sau altă sancțiune, dar probabil o sa facă propunere de excludere. Asta se hotărăște de consiliul național, BEx doar propune”, a declarat Vîlceanu, în presa centrală.
I.I.

4 COMENTARII

  1. Ma bucur ca acest LIBERAL DE DOI BANI A PRIMIT A TREIA CIZMA IN….ACUM LA CE PARTID TRE CE CA PARLAMENTUL IL MAI PRINDE IN 2500!!!

  2. Pagubă -n ciuperci. Pe aghiotantul lui, pecingina, nu-l exmatriculează? Cum au ajuns ăștia in Parlament, numai originala democrație românească putea sa o clocească.Pecingina tace chitic, nu mai sare în apărarea șefului, amu’ se gudură pe lângă iordachel, poate mai prinde și el un loc la peluză. Te cuprinde greața de politică , făcută de astfel de inși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here