Au meditat la nemurirea sufletului – Deţinuţi, în vizită la Dumnezeu

470

detinuti (1)Un grup format din 20 de persoane private de libertate au vizitat o biserică realizată de către alţi deţinuţi.

Deşi cei care au muncit la ridicarea lăcaşului de cult nu se mai află după gratii, preotul Constantin Măgdoiu spune că fără ajutorul lor nu ar fi reuşit să îşi îndeplinească visul de a ridica lăcaşul de cult.

Deţinuţii de la Panitenciarul Târgu-Jiu au admirat biserica şi, de asemenea, s-au rugat la Dumnezeu să le ierte păcatele şi să îi ajute în viaţă. Ideea de a merge în vizită la acest lăcaş de cult îi aparţine preotului capelan al penitenciarului. „Printre ei sunt mulţi deţinuţi care se află aproape de terminarea pedepsei şi care vor să participe la astfel de vizite. Pentru ei înseamnă apropierea de Dumnezeu şi o şansă de a se reintegra în societate”, a declarat Mihai Groza, preotul capelan. Persoanele private de libertate au fost bucuroase că au putut participa la această vizită cu atât mai mult cu cât această biserică este considerată una dintre cele mai frumoase din judeţul nostru. Deţinuţii au avut ocazia să vadă ce au reuşit să realizeze alte persoane care şi-au ispăşit pedeapsa cu închisoarea după gratiile Penitenciarului din Târgu-Jiu. „Mi se pare o aşezare foarte bună, e curăţenie, e frumos. Mă bucur că ne-au adus aici. Am vrea să avem parte de ieşiri mai dese”, a spus unul dintre deţinuţi în timp ce un altul a declarat că el oricum este credincios şi merge cu bucurie la biserică. „Aici nu am mai fost niciodată, nu am mai văzut biserica asta. M-am şi rugat. De altfel mă rog în fiecare zi”, a spus bărbatul privat de libertate. Biserica din cadrul Garnizoanei Târgu-Jiu a fost construită, în mare parte cu forţă de muncă din cadrul penitenciarului. La intrarea în casa Domnului chiar se poate citi acest lucru, fiind aduse mulţumiri mai multor instituţii publice din judeţ care au pus umărul la ridicarea lăcaşului de cult.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here