Au început înscrierile la concursul ,,Lider European”

1407

A fost dat startul înscrierilor la concursului național ,,Lider European”, adresat liceenilor de clasa a IX-a, a X-a și a XI-a. Aflat la cea de-a zecea ediție, competiția este și de data aceasta în căutarea de noi lideri care să facă auzite problemele, dar și soluțiile din comunitatea în care trăiesc.

Concursul ,,Lider European” este organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, în cadrul unei campanii educaționale pe teme de interes despre Uniunea Europeană, și are rolul de a dezvolta abilitățile de lider ale elevilor și de a le face utile în contextul activităților legate de valorile și temele europene. Participarea la concurs se va face în echipe a câte patru elevi de la același liceu. Fiecare echipă trebuie să fie coordonată de un profesor din aceeași școală, care va fi responsabil pentru înscrierea și comunicarea cu organizatorii pe tema concursului. Pentru a fi eligibile, echipele trebuie să se înregistreze pe site-ul http://www.lidereuropean.ro/ până la data de 13.11.2020. Numai profesorul va avea dreptul să înregistreze echipa. Fiecare echipă trebuie să pregătească și ulterior să încarce online, până la data de 13 noiembrie 2020, ora 24.00, o prezentare a unui proiect încadrat în unul dintre următoarele domenii: social, mediul înconjurător, cultural sau afaceri/economie. Reprezentanța Comisiei Europene în România dorește să asigure șanse egale tuturor participanților, inclusiv în ceea ce privește timpul pe care aceștia îl au la dispoziție pentru conceperea proiectului.
În consecință, proiectele care se află deja în desfășurare nu pot fi înscrise în Concursul „Lider European”. Proiectele încărcate corect vor fi evaluate de un juriu (format din organizatori, Reprezentanța Comisiei Europene din România, jurnaliști/lideri de opinie/profesori), pentru a selecta cele mai bune 8 echipe, iar 3 dintre acestea vor fi ulterior alese să participe la finala concursului, ce va avea loc la București, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene, între 8 -10 decembrie 2020. Mai multe detalii despre concurs sunt disponibile pe site-ul http://www.lidereuropean.ro.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here