Au fost desemnați reprezentanții Consiliului Local Târgu-Jiu în comisiile de concurs pentru posturile de directori

902

În ultima ședință de Consiliu Local au fost desemnați consilierii locali care vor face parte din comisiile de concurs pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct ai unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Târgu-Jiu.

Potrivit art. 11, alin. 3, lit. a din Ordinul nr. 5080 din 31 august 2016 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, ”în vederea constituirii comisiilor de concurs pentru unităţile de învăţământ de stat, imediat după publicarea anunţului în presă privind organizarea concursului, consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ pentru care se organizează concurs se adresează în scris autorităţilor administraţiei publice locale/judeţene, după caz, pentru desemnarea a doi reprezentanţi care să facă parte din comisiile de concurs”. Lista cu reprezentanții Consiliului Local Târgu-Jiu care vor face parte din comisiile de concurs pentru ocuparea funcțiilor de conducere din unitățile de învățământ de pe raza municipiului Târgu-Jiu a fost aprobată în ultima ședință de Consiliu Local. Potrivit acestei liste, reprezentanții Consiliului Local în comisiile de concurs vor fi: Cristian Toader Pasti și Raul Chiriac (Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu”), Constantin Ștefan și Marian Rotaru (Colegiul Economic ”Virgil Madgearu”),  Eduard Berca și Vasile Căilean (Colegiul Auto ”Traian Vuia”),  Mihai Alexandru Gherghe (Colegiul Național ”Spiru Haret”), Ion-Eduard Lădaru și Narcisa Virginia Cristea (Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”), Constantin-Viorel Petcu și Alexandru Zaharia (Colegiul Tehnic ”G-ral Gheorghe Magheru”), Ion Săvoiu și Ilie Vlădoescu (Colegiul Tehnic ”Henri Coandă”), Maria Țambrea și Marius Ionescu (Colegiul Tehnic ”Ion Mincu”), Grigore Udrescu și Ionuț Jilăveanu (Colegiul Tehnic Nr. 2 Târgu-Jiu), Iulia Vînă-Dumitrașcu și Dan Laurențiu (Liceul cu Program Sportiv), Petrișor-Dincă Roibu și Ion Dan (Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu), Nicolae Bobu și Tudorel Neacșu (Liceul Energetic Târgu-Jiu), Mari-Daniela Grădinaru și Traian Pătrășcoiu (Liceul Teologic), Rodica Ghimiș și Mihaela Vasiloiu (Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu”), Ion Butan și Constantin Doru Mituțoiu (Școala Gimnazială ”Constantin Brâncuși”), Mihai Paraschiv și Adrian Surupăceanu (Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu”), Ion-Dorin Pîrcălăboiu și Răzvan Pop Manta ( Școala Gimnazială ”Ecaterina Teodoroiu”), Taviana Ermina Pasăre și Doru Brînzan (Școala Gimnazială ”Gheorghe Tătărăscu), Nicoleta Jerca și Florin Munteanu (Școala Gimnazială ”Pompiliu Marcea”), Marcel Romanescu și Mircea Almășan (Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae”), Liliana Luca și Florin Urdea (Școala Gimnazială ”Voievod Litovoi”), Gheorghe Sulea și Eugenia Loredana Cocolea (Grădinița cu Program Prelungit ”Lumea Copiilor”), Maria Grecu și Luminița Ciuncanu (Grădinița cu Program Prelungit ”Constantin Brâncuși”), Natalia Popescu și Loredana Diaconescu (Grădinița cu Program Prelungit ”Vis de Copil”), Simona Buzărin și Adrian Șchiau (Grădinița cu Program Prelungit ”Mihai Eminescu”), Andi Popescu și Costinel Grindeanu (Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1), Toma Șărămăt și Carmen Mihail Tătaru (Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8). Înscrierea candidaţilor la concursul pentru funcțiile de conducere din școli continuă până pe data de 2 octombrie, inclusiv. În data de 7 octombrie vor fi afişate rezultatele verificării conformităţii criteriilor de participare, iar în data de 12 octombrie va avea loc proba scrisă la nivel naţional, cu subiecte elaborate de Ministerul Educaţiei. În total, au fost scoase la concurs 9.047 de posturi de conducere în unităţile de învăţământ preuniversitar, dintre care 6.545 sunt funcţii vacante de directori, iar 2.529 de directori adjuncţi.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here