ATSE Hai-Hui, participantă la „Trofeul Marius Bendea”

227

cupa2Asociaţia de Turism Sport şi Ecologie (ATSE) Hai-Hui a participat la a XIV-a ediţie a concursului de turism montan şi alpinism „Trofeul Marius Bendea”.

În urma evenimentului, ATSE Hai-Hui Târgu-Jiu s-a clasat pe locurile fruntaşe, câştigând o cupă, două medalii şi zece diplome. Echipa participantă la concursuri a fost formată din: Ionuţ Negomireanu, Andrei Mădălin Stoichiţescu, Laurenţiu Tămăsilă şi Adrian Burciu. Concursul a fost organizat de Clubul de Turism Alpin, “Călăuza Carpatină” din Petrila, în memoria celui care a fost un mare iubitor al muntelui, un campion naţional al „Ligii Carpatine Prietenii Naturii” din România, Marius Bendea. Acesta a fost membru fondator şi vicepreşedinte al Clubului de Turism Montan „Banda Roşie M” din Petrila până în data de 12 septembrie 1996 când s-a stins din viaţă în explozia de la sectorul III al minei Petrila împreună cu alţi patru colegi de muncă.

Competiţia de zilele trecute a constat într-un concurs surpriză, un test teoretic ce a inclus alpinism teoretic şi prim-ajutor, orientare de zi, probă de alpinism şi o probă culturală cu tematică montană. La aceste probe au participat peste 120 de persoane, de la 18 cluburi de profil din ţară şi din Valea Jiului. Totuşi prezenţa a fost una relativ scăzută deşi cu o săptămână de zile înainte de concurs, circa 150-160 de persoane îşi confirmaseră prezenţa la memorial.

Imnul Prieteniei, de încheiere

cupa1Cei peste 120 de participanţi au fost de la cluburile: Amicii Parângului Petrila, CTM Orizont Petrila, CT Parâng Petroşani, ALPO Petroşani, Prietenii Naturii Deva, CT Marmota Craiova, MC Rhabon Târgu-Jiu, Eco-mont Gorj, Salvamont Oţelu Roşu, Adunaţii Sibiu, MC Măgura Cisnădie, Speo-Alpin MH Droteba Tr. Severin, Salamandra Satu Mare, MC Someşul Sălaj, Alpin Club Timişoara şi Clubul de Turism Alpin „Călăuza Carpatină” Petrila.

La festivitatea de premiere fiecare participant a primit diploma de participare şi a extras un bilet gratuit pentru tombola “Memorialului Marius Bendea”. La tombolă s-au extras obiecte de uz montan, dulciuri, fructe, cărţi de turism montan, maimuţoi de pluş şi altele. În încheierea festivităţii s-a cântat Imnul Prieteniei.

Următoarea ediţie a con-cursului “Memorialul Marius Bendea” se va desfăşura în septembie 2011.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here