Atenţie la arderile necontrolate

406

Primăvara vine cu paşi repezi şi odată cu ea vremea frumoasă şi timpul călduros, îmbiind cetăţenii să iasă din case pentru a igieniza curţile, grădinile şi terenurile agricole utilizând focul deschis.
Atunci însă cănd regulile de prevenire a incendiilor nu se respectă, incendiul poate scăpa de sub control punând în pericol viaţa oamenilor, bunurile materiale şi mediul. Astfel, numai în ultima săptămână au fost înregistrate incendii de vegetaţie uscată în localităţile Tg-Jiu, Novaci, Turceni, Slivileşti, Roşia de Amaradia şi Vladimir.
Pentru a preveni arderile necontrolate Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Gorj vine în sprijinul cetăţenilor, reamintindu-le că utilizarea focului deschis pentru arderea miriştilor şi vegetaţiei uscate se poate face atunci când nu bate vântul, numai pe timp de zi şi supraveghind permanent arderea până la terminare. Înaintea arderii, miriştile trebuie parcelate prin brazde arate pentru a izola corespunzător zona de ardere, evitând astfel propagarea accidentală a flăcărilor la gospodării, plantaţii agricole sau păduri. Pe terenurile în pantă arderea miriştii se poate face numai pornind din partea de sus către partea de jos a pantei respective. Pentru ardere, vegetaţia uscată trebuie colectată în grămezi în jurul cărora pământul trebuie curăţit, iar la terminarea activităţii, înainte de a părăsi locul arderii se va urmări stingerea totală a focului, fiind interzisă acoperirea cu pământ a focarelor.
Cetăţenii trebuie să cunoască faptul că pentru arderea miriştilor şi vegetaţiei uscate de pe terenurile agricole este nevoie de obţinerea în prealabil a permisului de lucru cu foc. Emiterea acestuia se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate, documentul se eliberează gratuit şi nu implică niciun fel de taxe.
Atunci când nu respectă regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale, cetăţenii riscă primirea unor sancţiuni contravenţilonale care uneori nu sunt foarte mici. Asfel pentru neluarea tuturor măsurilor pentru stingerea jarului rezultat în urma arderilor miriştilor amenda contravenţională este în cuantum de la 100 la 500 lei. Arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale fără obţinerea permisului de lucru cu foc, neluarea tuturor măsurilor pe timpul arderii pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi neamenajarea corespunzătoare a locurilor unde se utilizează focul deschis în condiţii şi la distanţe ce favorizează propagarea focului reprezintă contravenţii fiind sancţionate de lege cu amendă contravenţională în cuantum de la 1000 la 2500 lei.
Şef Serviciu Prevenire I.S.U. Gorj, Mr. Alin Drăgan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here