Atelierul Naţional de Poezie „Serile la Brădiceni” – Reflectul originant/Reconversii etic-estetice

167

Antonie Dijmărescu este și reprezintă un nesperat câștig al literaturii gorjene actuale. A publicat, constant, în „Revista învățătorimii Gorjene”. A editat antologii folclorice, le-a îngrijit, le-a prefațat, Ie-a promovat.

A fost inspector școlar și director al editurii .Alexandru ªtefulescu”, contribuind la debutul ori consacrarea unor scriitori gorjeni importanți: Marius Marian Solea, Lazăr Popescu, Zenovie Cârlugea, Natalia Mălăianu, Gheorghe Nichifor, Sabin Velican, Ion Bodunescu ș.a.
A organizat, anual, simpozionul «învățământul primar între tradiție și reformă», arătând devotament față de școala națională, față de slujitorii ei apostolici, față de tradiție, fiind totdeauna deschis valului european retălăzuindu-și influențele peste spiritualitatea noastră verticală încă, precum Coloana Infinită brâncușiană din inima supraînălțată a Târgu-Jiului (surplombul diferențiator).
„Poveștile” lui Antonie Dijmărescu coboară din Nicolae al Lupului și din Sabin Velican și se alătură celor ale lui Ion Căpruciu (din “Amintiri din Casa Amintirilor”) ori celor ale lui Dumitru Dănău, Ana Gogălniceanu și Grigore Haidău, cărți recent lansate în peisajul cultural și literar contemporan.
Sigur că motivele, temele, toposurile, subiectele se întresituează între Orient și Occident, dar, în noua abordare a domnului Antonie Dijmărescu, dobândesc o scriitură personalizată, o structură refondatoare de mituri, arhetipuri, antropologisme revigorate, resuscitate în prealabil.
„Poveste…” se deschide sub semn vizibil mioritic și paradisiac, în maniera lui Mihail Sadoveanu (cel din „Fântâna tinereții”). Pe alocuri, literaturizarea, ficționalizarea se asea¬mănă celei practicate de Coelho (în „Alchimistul”), ori celei de Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și mai încoace de Aurel Antonie, Ion Cepoi, Ion C. Gociu și de subsemnatul, Ion Popescu-Brădiceni.
„Poveștile” capătă dimensiuni întinse ca la Ion Slavici, Ion Creangă, I.L.Caragiale sau precum la Al.l.Odobescu, Mircea Cărtărescu, Ștefan Bănulescu ori D.R.Popescu; adică pot fi considerate nuvele de-sine-stătătoare întrucât personajele au biografie, rădăcini istorice și pregnanță realistic-socială, concurând la crearea unei atmosfere, a unei fresce de epocă; astfel, cea dintâi „bucată” e un microroman în toată puterea cuvântului, viguros, convergent, organic, atrăgând destinatarii într-un «limb» de fericite reconversii etic-estetice.
Basmul propriu-zis (mă refer la „Blestemul”, “Jertfa tinerei domnițe”, „Fiul stelelor”) chiar scoate în transparență arhitextualitatea Orientului și aici îl putem realinia pe Antonie Dijmărescu pe undeva pe palier coelhean. Fabulosul purcede din «illotempore», fantasticul însă îl autentifică. Totuși, ceea ce îmi place, ceea ce mă convinge este discursul-în-sine, vraja întrețesută între autor și cititor de o limbă curată, melodioasă, stăpână pe mijloacele-i retorice și transretorice (a se citi: poetice-n.m. I.P.B.)
Emoția survine, cu voluptățile-i trăite incantatoriu și meta-real, căci intră în reflectul originant jertfa, gestul, religiosul (a se citi: sacrul – n.m. I.P.B.); protomodelul Petre Ispirescu s-ar bucura să-i lectureze, el însuși, lui Antonie Dijmărescu temerarele-i „compoziții” rafinate semantic, atractive, palpitante și redate de-o manieră recognoscibilă, dar profund individualizată, personantă, dar consonantă cu accentul de azi al scrisului european: cel al fondului accesibil dublat de o formă la fel de penetrantă în ținutul sufletesc al receptorului, lector în fabulă benevol dar doritor de comunicări care să-l fascineze, de narațiuni care să-l reîntoarcă în imaginarul recompensator/regenerator.
Ion Popescu-Brădiceni, doctor în filologie al Universității din Craiova

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here