
Câştigătorii vor fi desemnaţi în urma desfăşurării unor probe scrise şi a unora practice, de recunoaştere a unor specii forestiere şi determinare a valorii unui trofeu de vânătoare”, ne-a declarat Ovidiu Cârstoc, şeful Direcţiei Silvice Gorj. Acesta a mai menţionat şi faptul că ocupantul primului loc va reprezenta Direcţia Silvică Gorj la faza naţională a concursului, care va avea loc în octombrie.
Ocupanţii celor trei locuri la concurs, au primit diplome şi premii în bani. Astfel, marelui câştigător al fazei judeţene i-au fost înmânate patru salarii de bază, ocupantului locului al II-lea trei salarii de bază, iar cel care a luat premiul al III-lea a primit două salarii de bază.
Izabella Molnar