Astăzi la Tg-Jiu, ultima repartizare a suplinitorilor

152
Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu va găzdui astăzi şi mâine ultima etapă de repartizare a posturilor din învăţământ. “Este vorba despre o repartizare a posturilor pentru cei care au susţinut examenul în data de 15 iulie, au luat notă peste 5 dar nu au prins niciun post”, a declarat Vasile Antonie, inspector şcolar general adjunct.

În cursul zilei de ieri, de la şcoli a ajuns la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, pentru a fi centralizate, lista cu posturile, complete sau incomplete, care au rămas neacoperite. Potrivit lui Antonie, acestora li se adaugă şi altele noi care au rămas de la cadrele didactice care intră în concediu maternal, concediu de studii sau alte asemenea cazuri. Lista exactă a posturilor va fi prezentată în această dimineaţă. “Încă nu ştiu despre câte posturi este vorba dar ştiu că, dintre cei care au luat note peste 5 vor rămâne, şi de această dată, suplinitori care nu vor ocupa un post”, a mai spuzs, ieri, inspectorul şcolar general adjunct.

Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here