În această dimineaţă, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj va încerca o nouă vânzare a casei de cultură, dispensarului comunal şi a unei case de vacanţă aparţinând unităţii administrativ-teritoriale Săcelu.
După ce licitaţia organizată de finanţişti luna trecută nu a avut sorţi de izbândă, o nouă procedură va avea loc în această dimineaţă, în intenţia de a recupera prejudiciul stabilit, anul trecut, de magistraţi în dosarul legat de lucrările penale privind aducţiunea cu apă din localitate. Deşi inculpaţii au plătit o parte mică din prejudiciu, AJFP Gorj, prin Serviciul Fiscal Orăşenesc Novaci, se află acum la cea de-a doua licitaţie de vânzare a bunurilor localităţii, asta în defavoarea administraţiei locale care a solicitat în instanţă oprirea procedurii.
În cadrul celei de-a doua proceduri, au fost scoase la licitaţie aceleaşi clădiri şi terenurile aferente, însă la un preţ diminuat faţă de prima licitaţie din data de 24 octombrie. Astfel, valoarea bunurilor aparţinând localităţii Săcelu, scoase la mezat de AJFP Gorj, are acum următoarele cuantumuri: clădire în suprafaţă de 291 mp reprezentând Casă de cultură cu fundaţie din beton, acoperiş terasă cu tablă şi azbociment montată pe şarpantă lemn, situată în localitatea Săcelu, preţ de pornire al licitaţiei 128.850 de lei, împreună cu terenul intravilan aferent în suprafaţă de 972 mp la preţul de pornire de 16.125 lei; clădire în suprafaţă de 172 mp reprezentând dispensar comunal cu fundaţie din beton, acoperită cu ţiglă, situată în Săcelu, preţ de pornire al licitaţiei 77.775 de lei, împreună cu terenul intravilan aferent în suprafaţă de 385 mp la preţul de pornire de 6.375 de lei; clădire în suprafaţă de 73 mp reprezentând casă de vacanţă cu fundaţie de beton, acoperită cu ţiglă, situată în Săcelu, la preţul de pornire al licitaţiei de 70.650 de lei, împreună cu terenul intravilan aferent în suprafaţă de 781 mp la preţul de pornire de 13.050 de lei.
Izabella Molnar
Hotilor, luati banii de la penalii Rentea &Licuta.