Spune că fotografiază orice, dar subiectele pentru fotografie artistică le găseşte greu.
Astfel de fotografii sunt, musai, gândite foarte bine, au un scop şi un subiect atent analizate şi, de preferat, sunt alb-negru pentru că, în opinia sa, fotografiile color nu sunt suficient de expresive. Este vorba despre artistul fotograf Vasi Pleşa, unul dintre puţinii din judeţul nostru care pot spune, cu mâna pe inimă, că deţin secretele atât ale tehnicii fotografice cât şi ale tehnicii de laborator.
REP: Când şi cu ce aţi început să fotografiaţi?
V.P.: Am început să fotografiez cu un aparat Smena, nici nu mai ştiu dacă era 3 sau 5 şi, apropos de ce fotografiam…chestii din astea tâmpiţele, peisaje…
REP: La ce vârstă se întâmpla chestia asta?
V.P.: Destul de devreme. Nu mai ştiu exact. Ştiu că fotografiam… primele fotografii le-am făcut înainte de a merge la şcoală. Tatăl meu avea un prieten şi vecin care făcea fotografii. Era un pitic. Avea laborator, tot. Şi acolo am început eu să…nu să învăţ. Nu pot să spun să învăţ. Dar, oricum, piticul ăla îmi dădea aparatul şi făceam fotografii. El le developa. Şi îmi plăcea să miros celuloidul ăla, şi acum îmi place. Şi pe urmă, prin clasele primare, mai precis cred că în clasa a VI-a, a VII-a, am început să fotografiez cu un Zorki dar nu era al meu era al unui prieten şi vecin. Şi în general fotografiam pe munte. Noi făceam drumeţii şi fotografiam pe munte, pe unde ne duceam. Şi am început să fotografiez, să fotografiez până când, la un moment dat, a trebuit să îmi cumpăr un aparat de fotografiat şi mi-am cumpărat un Smena, pentru început şi un aparat de mărit rusesc, dar nu mai ştiu cum se numea. Era ca un diplomat, îl deschideai şi îl foloseai …
REP: Explicaţi-mi cum se folosea.
.jpg)
V.P.: Foarte simplu. După ce developai negativul se trecea la procesul pozitiv. Ce însemna asta ? Filmul se introducea în rama aparatului de mărit şi se proiecta imaginea pe o ramă, unde se introducea hârtia fotografică.
Dar toate chestiunile pe care le făceam la vremea aceea le făceam empiric, nu aveam date tehnice. Aş putea spune chiar la nimereală. Au trecut anii, însă, şi am început să învăţ. Şi când am trecut la capitolul tehnică fotografică toate s-au întors la 180 de grade.
REP: Cine v-a învăţat? Sau de unde aţi învăţat toate astea?
V.P.: Nimeni. Singur am învăţat…
REP: Citeaţi undeva?
V.P.: Da, cumpăram cărţi din librării şi, în ultimă instanţă mă duceam şi la bibliotecă. Şi efectiv lucram. Dar problema este următoarea: am învăţat să lucrez tehnică fotografică şi tehnică de laborator după toate normele posibile. Dar ce vreau să zic? Tehnica de laborator am desăvârşit-o prin anul 78. cam aşa ceva. Am întâlnit un inginer chimist, Constantin Brânduşescu.
Tobă de chimie. Şi făcea şi el, la rândul lui, fotografie. Şi ne întâlneam şi mi-a pus la dispoziţie foarte multe cărţi de specialitate în ceea ce priveşte laboratorul de foto-film. Mi-a mai pus la dispoziţie şi foarte multe reţetare şi, în acelaşi timp, mi-a dat detalii serioase despre toate substanţele de foarte bună calitate care se pot folosi atât în procesul negativ cât şi în procesul pozitiv. Şi chiar am început să lucrăm împreună. Lucram într-o veselie. Şi toate soluţiile, şi cele pentru alb-negru şi cele pentru color le făceam singur.
Adevărul este că nici nu se găseau în comerţ. Îmi aduc aminte că la un mopment dat luam hârtie fotografică din televiziune, îmi dădea Vasile Blendea. Unul dintre marii fotografi ai ţării. Ne-am cunoscut undeva aici, la Casa de cultură a Sindicatelor. Şi mi-a zis să mă duic la el că îmi dă, nici nu se pune problema. Tot Vasile Blendea îmi dădea şi role de film. Pe atunci, în Buftea se lucra pe film negativ, profesional. Şi filmul ăla îl tăiam bucăţi bucăţi, îl băgam în casete, casetele în aparat şi fotografiam pe film. Cam asta a fost cu tehnica. Tehnica fotografică a ecomplexă. Trebuie să înveţi la modul serios. Trebuie, până la urmă, să iei la rând şi piesele aparatului foto. Trebuie să ai idee de sisteme optice, contează şi cu ce distanţă focală fotografiezi.
REP: Ca şi tehnică, ce v-a plăcut mai mult să faceţi?
V.P.: Şi tehnica de laborator şi tehnica fotografică. Amândouă mi-au fost apropiate. Le-am folosit, le-am desăvârşit. Pe vremea aceea nu existau laboratoare de specialitate. Şi dacă acum nu ar mai fi laboratoarele astea de specialitate nu ştiu dacă unul sau doi din judeţ ar mai face fotografie.
REP: V-aţi gândit să vă faceţi un laborator?
V.P.: Am, dar nu îl folosesc. N-aş putea spune că e vorba de comoditate. Dar nu mai găseşti hârtie fotografică aşa cum era pe vremuri. Ar fi foarte greu. Nu îţi poţi permite să iei. După aceea chimicalele. Chiar dacă ţi-ai propune să faci, nu ai mai găsi substanţe. Acum efectiv nu mai ai de unde să iei.
REP: De când aţi început să folosiţi tehnica digitală?
V.P.: Tehnică digitală am început să folosesc din 2004. Din următorul motiv. Din 1992 până în 2004 am fotografiat doar pentru familie sau ocazional. Am fost orivatizat şi eram extrem de ocupat.
REP: Ca subiect, ce vă atrage cel mai mult? Aţi fotografiat şi la Revoluţie…
V.P.: Aia este fotografie documentară, nu de artă. De fotografiat fotografiez orice. Dar pentru fotografia de artă îmi aleg greu subiectul. Dar de regulă, înainte de a face o fotografie de artă întâi o gândesc şi apoi o fotografiez. Uneori îmi notam titluri şi nu ajungeam până la finalizare.
REP: Ce părere aveţi de fotografia la minut? Realizată instinctiv, instinctual?
V.P.: Să fim serioşi. Nu poate să fie. Prin simpla declanşare a aparatului de fotografiat probabil întâmplător iese una bună. Să zicem că reuşeşte o compoziţie extraordinară dar este vorba şi despre subiect. Despre titlu. Sunt unele fotografii care nu au nevoie de titlu pentru că înţelegi ce vor să transmită.
REP: Se mai face fotografie de artă?
V.P.: Da, sunt mulţi în ţară. La noi în judeţ însă, fotografie de artă am văzut la nişte copii, absolvenţi de liceu, dar în rest… Îmi pare foarte rău. E vorba de Dragoş Mălăescu, Marina Penea. Mai e Radu Popescu dar, culmea, el a fost mereu exclus. El e profesor de geografie, e mai mult cu şcoala. Dar merge pe munte şi fotografiază. Şi e un talent. L-am atras în câteva expoziţii. Mai sunt şi alţii, dar nu mă refer la cei care se dau artişti fotografici.
REP: Care este ultima expoziţie bună pe care aţi văzut-o?
V.P.: În ţară nu am mai fost de câţiva ani buni. Aici, la noi…nu ştiu. Nu îmi mai amintesc. Nu au prea fost.
REP: Ce preferaţi? Fotografie color sau alb-negru?
V.P.: Alb-negru. Fotografia color nu dă prea bine în arta fotografică, oricât ar fi ea de expresivă. Dar combinaţii de color şi alb-negru. Sunt chestiuni care ţin de un anumit dramatism interior, de psihologia culorii. Dar fotografia alb-negru rămâne fotografia adevărată.
Dorina Cioplea
