Artiştii protestează împotriva impozitării drepturilor de autor

356

dan mircea cipariuPeste 200 de artişti plastici, muzicieni, actori, jurnalişti, scriitori şi nu numai au semnat un protest iniţiat de scriitorul Dan Mircea Cipariu faţă de decizia Guvernului de a impozita, încă o dată, drepturile de autor. Iniţial un protest afişat pe Facebook, unde au fost foarte mulţi semnatari dar şi reacţii de tot felul, protestul a căpătat o formă finală, pe care o

prezentăm şi noi, mai jos, şi a fost trimis tuturor factorilor de decizie, de la preşedintele Traian Băsescu, la avocatul poporului sau chiar preşedintele Curţii Constituţionale. Printre semnatari se găsesc şi gorjeni, cu atât mai mult cu cât mulţi dintre ei, pe lângă un loc de muncă stabil, cu contract de muncă şi, implicit, dările către stat plătite la zi, realizează şi activităţi remunerate prin contract pe drepturi de autor.

Dar statul nu le va plăti de două sau de trei ori pensia sau eventuale îngrijiri medicale. Există, de asemenea, o altă categorie, anume aceea a cornelia-maria-savupensionarilor artişti care, deşi o viaţă întreagă au plătit impozite şi acum, pe lângă o pensie mizeră pe care o primesc, continuă să muncească pentru a duce un trai cât de cât decent. Există, bineînţeles, şi categoria free-lancer-ilor, care au ales să fie independenţi şi care nu vor primi niciodată ajutor de şomaj, pensie sau îngrijiri medicale gratuite. Vă prezentăm protestul, în forma sa oficială:

SCRISOARE DE PROTEST:

“Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor ?”

Domnule Prim-Ministru Emil Boc, Domnule Preşedinte al României Traian Băsescu, Domnule Avocat al Poporului prof.univ.dr. Ioan Muraru, Domnule Preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean, impunerea CAS şi CASS pe drepturile de autor şi scăderea cotei forfetare de la 40% la 20% ne obligă pe noi, semnatarii acestei SCRISORI DE PROTEST, creatori şi deţinători de drepturi de autor, să protestăm cu AndraRotarufermitate şi să cerem Guvernului României, Preşedinţiei şi Curţii Constituţionale să corijeze o decizie care îi va face pe cei mai mulţi dintre deţinătorii de drepturi de autor să trăiască la limita de jos a subzistenţei. Atragem atenţia decidenţilor din Executivul României că vom folosi, până la rezolvarea cererii noastre, toate formele legale de protest, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional.

Nu avem de ce să fim impozitaţi de două sau chiar de trei ori în plus pentru creaţia noastră. Pe lângă impozitul de 16% pe veniturile din drepturile de autor, cât lua statul fiecărui creator până acum, se vor adăuga noi impozite sociale şi scăderea cotei forfetare de la 40% la 20%. Se vor impozita astfel 80% din orice contract pe drepturi de autor şi 75% din contractele pentru operele monumentale.

andrei novacGuvernul României nu trebuie să pună noi biruri sociale pe creaţie pentru că astfel îi aduce pe mulţi creatori într-o situaţie de faliment social, economic şi financiar şi îi va determina pe foarte mulţi dintre aceşti creatori să părăsească România. Rezultatele acestor drepturi de autor nu sunt produse de serie, sunt produse unicat, chiar şi atunci când un jurnalist ori un scriitor scrie un text critic la adresa guvernării sau a clasei politice.

Creaţia fiecăruia dintre noi nu e mediată nici de Fisc, nici de cei de la putere, ci numai şi numai de o Instanţă superioară tuturora dintre noi. Operele noastre culturale, artistice, ştiinţifice şi info-educaţionale sunt unicat, taxate numai de talent, stil şi educaţie.

Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor? În al doisprezecelea ceas, puteţi opri exodul de creiere din România şi sărăcirea celor care apără prin operele lor unice identitatea culturală şi spirituală a României ! Aţi putea face un pas înapoi pentru a face toţi un pas înainte !

Dorina Cioplea

Cornelia-Maria Savu – scriitor: “Din păcate, protestul cu pricina a venit la timp. Spun din păcate pentru că el nici nu ar fi trebuit să existe şi, dacă nu ar fi existat, e logic că nu ar fi existat nici cauza care l-a produs, anume această impozitare a drepturilor de autor. Păguboasă impozitare pentru că suma colectată ar fi infimă. În acelaşi timp, însă, această impozitare dovedeşte un cinism şi o rea voinţă faţă de creatorii din România, ambele ale guvernanţilor în derută, cinism şi rea voinţă demne de o cauză mai bună. Protestul a venit cu promptitudine, este meritul lui Dan Mircea Cipariu că l-a iniţiat şi este meritul lui că îl susţine şi că a reuşit să adune în jurul acestui protest creatori cu nume din toate domeniile artelor contemporane. Dacă n-aş fi văzut o serie de dezbateri, de discuţii din ultimele zile aş fi zis că are şanse să schimbe ceva, oricum nu mentalitatea dar măcar să schimbe o aberaţie şi să nu mai fie pusă în practică. Cu toate că sunt sceptică, să spun că măcar în ceasul al 12-lea ar trebui să schimbe situaţia. De asta am semnat. Este unul dintre puţinele proteste pe care l-am semnat în ultimii 20 de ani pentru că eu cred în puterea legii, cred în specialişti şi mai puţin în inflamarea spiritelor critice care nu vin din domeniile mai sus amintite. Dar, de data aceasta, protestul era chiar necesar.”

Andra Rotaru, scriitor: “Am semnat pentru că mi se pare corect ca o mare parte a intelectualilor din România să poată duce un trai decent, ceea ce, în mare parte, nu se prea întâmplă, datorită acestor drepturi de autor. Mă gândesc dacă personalităţile care au dat această lege ar fi trebuit să fie cuantificate în vreun fel pentru discursurile lor publice, dacă şi-ar impozita aceste discursuri în cazul în care ele s-ar plăti. În general se ştie că operele sunt greu de cuantificat, este absolut o aberaţie, valoarea nu poate fi încadrată nicăieri. E bine măcar că s-a creat această unitate, este bine că suntem uniţi în acest caz şi ar trebui să aibă efect. Cred că numărul semnatarilor o să crească. Este un protest public, o să continuie semnarea acestuia, care se găseşte şi pe www.agentiadecarte.ro, fiind iniţiat de Dan Mircea Cipariu, publisher-ul agenţiei. Oricum, a fost preluat de toate marile cotidiene din ţară.”

Andrei Novac, scriitor: “Problema este următoarea: peste tot în lume creaţia, bună sau rea, trebuie încurajată. Prin acest gest ni se demonstrează, încă o dată, că în România nu se încurajează acest lucru. Pentru că cel mai important lucru în această situaţie este să înţelegem că a impozita de mai multe ori, pentru că de cele mai multe ori cei care scriu au mai multe locuri de muncă, pentru că nu se poate trăi altfel în România, şi ajungem în situaţia de a impozita încă o dată ce a mai fost impozitat. Şi atunci, în măsura în care se ajunge la acest nivel de impozitare, câştigurile care sunt obţinute şi care, oricum sunt destul de mici, devin aproape inexistente. Probabil că aproape tot ce se va plăti va ajunge, de fapt, să sponsorizeze statul, printr-un impozit foarte mare. Se mizează, probabil, pe efectul pe care acest impozit o să îl aibă, la nivel naţional, în celelalte medii, la nivelul României, pentru că toată lumea o să spună că foarte bine, de ce să nu se impoziteze şi veniturile noastre. Dar este un lucru anormal pentru că noi deja plătim impozit o dată. Ca şi persoane care avem pretenţia unei opinii, trebuie să avem atitudine. În măsura în care nu ai atitudine, nu trebuie să ai şi pretenţia ca ceilalţi să înţeleagă ce vrei să spui. În momentul în care ai atitudine, ai măcar certitudinea că ai făcut tot ce trebuia şi te-ai respectat pe tine, în primul rând.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here