Artă fără bariere: Un deţinut urcă pe scena Festivalului Naţional de Folk de la Târgu-Jiu

363

DSC07549Un deţinut din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu va participa la ediţia din acest an a Festivalului de Muzică Folk şi Baladă „Poarta Sărutului”. Militând pentru ideea de artă fără graniţe şi bariere, organizatorii festivalului-concurs au mers în penitenciar unde deţinutul a dat o mică audiţie, trecând de preselecţie.

Festivalul de Muzică Folk şi Baladă „Poarta Sărutului” din Târgu-Jiu se află la ediţia cu numărul IX şi se va desfăşura în zilele de 9 şi 10 august, la Teatrul de Vară din municipiu. Ajuns deja o tradiţie în oraşul lui Brâncuşi, acest festival pune Târgu-Jiul pe harta punctelor culturale importante din ţară. De această dată, în cadrul ediţiei cu numărul IX, participă, pe lângă interpreţi din toată ţara, şi o persoană privată de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu. Gheorghe Dumitru Leon are 42 de ani şi face parte din trupa de teatru „Şansa” a unităţii penitenciare. „Este unul dintre deţinuţii din trupa de teatru şi, la repetiţii, am observat că are o voce bună. Se vede că a făcut o pauză, cât timp a stat închis, dar dacă s-ar ocupa cineva de el, cred că ar ieşi un cântăreţ bun”, a povestit Ion Alexandrescu, actor al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. „Este un deţinut liniştit, care participă la programe educative şi care ne este de un real ajutor nouă, pentru că îi sprijină şi pe ceilalţi deţinuţi, la programe de acest gen”, a declarat şi Simona Dumitriu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu.

Probleme financiare

Ediţia din acest an a festivalului a fost la un pas de a nu se mai ţine, din cauza problemelor financiare. „Criza şi-a lăsat urmele şi asupra acestei manifestări. La fel şi încrâncenarea politică, fără să mai fac alte comentarii. Din această cauză festivalul va avea doar două zile, nu trei. Totuşi este, de departe, cea mai semnificativă ediţie pentru spiritul lumii folkului. Onorariile pe care prietenii noştri folkişti le-au acceptat sunt unele chiar simbolice”, a declarat Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu, într-o conferinţă de presă.

Anul acesta, la Târgu-Jiu va debuta şi Cătălin Stepa, fiul Tatianei Stepa care a fost nelipsită de pe scena târgujiană a festivalului. Anul acesta, juriul va fi prezidat de Mircea Vintilă, iar poetul şi managerul cultural Dan Mircea Cipariu, care va face parte şi din juriu, va prezenta evenimentul. În cele două seri de festival vor urca pe scenă, în recital, Doru Stănculescu & Sorin Minghiat, Adrian Ivaniţchi, Emeric Imre, Maria Gheorghiu, Adi Sărmăşan, Alexandru Zărnescu, Florin Camen, Pompiliu Ciolacu Junior şi Nicu Zota, în prima seară şi Mircea Vintilă, Dinu Olăraşu, Cristian Buică, Magda Puşcaş, Mircea Bodolan, Dan Vană, Stefan Gheraskiev şi Rosen Pasculov din Bulgaria, Bogdan Grosu şi Cătălin Stepa, în a doua seară.

Dorina CIOPLEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here