În bucătăria românească se foloseşte frecvent pătrunjelul, mărarul, leuşteanul, cimbrul şi frunze de ţelină.
Sunt folosite la pregătirea anumitor mâncăruri pentru a da savoare şi a îmbogăţi reţeta.
Folosirea acestora este la latitudinea fiecărei gospodine şi presupune un anumit rafinament culinar şi de aici şi succesul unei mese reuşite.
Despre plantele aromatice s-a arătat că deţin virtuţi terapeutice extraordinare.
Am putea spune că este un indiciu al armoniei ca trăsătură definitorie a naturii.
Cel mai folosit este pătrunjelul sau cel puţin aşa credem. Este indicat în stare proaspătă, dar se poate păstra şi prin uscare sau congelare în cuburi de gheaţă.
Acesta se pune când mâncarea este pregătită şi s-a stins şi focul, prelucrarea termică distrugându-i proprietăţile de bază. Este ideal în supe şi ciorbe, dar şi la tocăniţe. Se adaugă şi în salate, sosuri sau garnituri.
Pătrunjelul se folosea încă din perioada grecilor antici, la ornare sau pentru a da un gust plăcut mâncărurilor. Ca remediu era folosit pentru vindecarea muşcăturilor de şarpe sau scorpion. Datorită calităţilor pe care le deţine, devenise simbolul învingătorilor: câştigătorii întrecerilor sportive erau încununaţi cu această plantă.
De mare preţ şi cu un gust minunat, pentru ciorbele acre, borşuri, este leuşteanul. Ca aromă şi gust, poate fi considerat regele! Şi acesta se pune tot la finalul mâncării, tocat mărunt fără să-l mai fierbem.
Datorită aromei puternice se poate folosi şi la prepararea murăturilor şi a borşului ca produs. Este o sursă importantă de potasiu, ceea ce înseamnă că poate înlocui sarea sau cel puţin se poate pune o cantitate mai mică. Ţara de provenienţă este Italia, unde era apreciată drept iarbă magică. Este un bun remediu terapeutic, fiind benefic în afecţiuni respiratorii, reno-urinar, endocrin şi imunitar, dar şi în înfrumuseţare.
O altă plantă folosită cu succes în bucătăria noastră este mărarul, în special cel în stare proaspătă, când emană arome aparte.
Se foloseşte în special la cremele de brânză, unt cu verdeaţă, salate de crudităţi, sosuri, preparate din peşte, fructe de mare sau legume.
Se poate folosi în amestec cu pătrunjelul la ciorba de salată verde sau pentru perişoare. Dă un gust minunat castraveciorilor muraţi de vară sau verzei albe murate vara.
Este un excelent remediu digestiv şi constituie o sursă importantă de fitoestrogeni.
Frunza de ţelină este puternic aromatizată cu o constituţie aspră. Ca şi celelalte plante pe care le-am enumerat, se foloseşte proaspătă, la finalul pregătirii mâncărurilor, cât mai mărunt tocată. Este ideală pentru asezonarea supelor şi ciorbelor, dar se poate pune şi la salatele de rădăcinoase, pentru completarea gustului şi aromă.
Frunza de ţelină dă o aromă specială şi mâncărurile cu sos, cum ar fi tocăniţele. Şi ţelina provine din zona mediteraneană şi trebuie adăugat faptul că datorită proprietăţilor sale, este un tonic al sistemului nervos.
O altă plantă pe care trebuie să o menţionăm, tot din zona meditaraneană, este şi cimbrul. Este considerat un bun aliment dar şi medicament. Cimbrul conţine antibiotic natural şi numeroase principii active.
Ca aliment dă savoare mâncărurilor de fasole, linte, varză, dar şi celor pe bază de carne de porc sau vânat. Este folosit şi pentru murături. Cimbrul, în comparaţie cu celelalte, este o plantă aromatică lemnoasă, de aceea el se foloseşte sub formă de crenguţă, la foc mic, pentru a ne bucura din plin de aromă. Se pot folosi şi frunzuliţele proaspete, dar mai puţine şi fără a le fierbe deoarece vor da un gust amărui mâncării.
Toate aceste „ierburi” pe care le-am amintit se găsesc uşor în pieţele noastre şi sunt apreciate cu mult mai mult decât un ingredient culinar. Utilizaţi-le cu încredere şi pe lângă sfaturile noastre, cu multă inventivitate!
Cristina Răscol
