Argint și bronz pentru Gorj la OTI 2016

810

Elevii gorjeni s-au întors cu trei medalii de bronz și una de argint de la etapa națională a Olimpiadei de Tehnologia Informației organizată la Bacău.

Obiectivul  general  al  Olimpiadei de Tehnologia Informației este   stimularea şi promovarea elevilor cu aptitudini deosebite în domeniul tehnico-aplicativ şi ştiinţific. Faza națională a competiției s-a desfășurat în perioada 19 – 22 mai, la Bacău, și a reunit peste 200 de elevi din întreaga țară. Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni ”Tehnologia Informației și a Comunicațiilor” și ”Aplicații în C#”. Județul Gorj a fost reprezentat de cinci elevi, dintre care patru s-au întors acasă cu medalii. Astfel, la secțiunea TIC, Pîrvuleț Mihai Dumitru, elev în clasa a X-a la Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, a obținut medalie de argint, iar Taralesca Ovidiu și Stamp Alexandru Răzvan, elevi în clasa a XI-a și a XII-a, primul la Liceul Teoretic Novaci, iar cel de-al doilea la Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu, au primit medalii de bronz. La cea de-a doua secțiune a olimpiadei, C#, elevul Ilie Ionuț Bogdan de la Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu (clasa a XI-a), a obținut, de asemenea, medalie de bronz.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here