Judecătoria Târgu Jiu a decis plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a bărbatului în vârstă de 38 de ani din comuna Mătăsari care, alături de o femeie din Craiova, au șantajat o târgujiancă.
Inculpații au șantajat-o pe femeia de 46 de ani, din municipiul Târgu Jiu, prin intermediul unei aplicații de mesagerie, amenințând-o că dețin poze în ipostaze indecente cu ea, pe care le vor distribui sub formă de pliante, solicitându-i acesteia bani pentru a nu duce la îndeplinire faptele. Inițial, ambii șantajiști au fost arestați pentru 24 de ore, după ce au fost prinși în flagrant delict când primeau banii de la femeia pe care o șantajau.
„La data de 11 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de o localnică de 46 de ani, despre faptul că în zilele de 8 și 11 aprilie a.c., a fost contactată, prin intermediul unei aplicații de mesagerie, de către o persoană necunoscută, care i-a comunicat faptul că deține poze în ipostaze indecente cu ea, pe care le va distribui sub formă de pliante, solicitându-i acesteia, foloase materiale, pentru a nu duce la îndeplinire faptele. În urma investigațiilor efectuate de polițiști, au fost prinși în flagrant delict, un bărbat de 38 de ani, din comuna Mătăsari și o femeie de 34 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, care, în noaptea de 16 aprilie a.c., au primit de la persoana vătămată suma de 1.500 de lei, ce a fost percepută de către cei doi, în scopul nedivulgării unor fotografii ale persoanei vătămate, în ipostaze indecente. Suma de bani și telefoanele folosite la săvârșirea faptei au fost ridicate, de polițiști, cu ocazia prinderii în flagrant delict, în scopul continuării cercetărilor și luării măsurilor legale. Față de cei doi s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată”, transmitea marți, 16 aprilie, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj.
El arest, ea control judiciar
Marți după-amiază, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu i-au prezentat pe cei doi autori ai șantajului, respectiv Tiberiu-Alexandru Balint și Florentina Mădălina Țecu în fața magistraților de la Judecătoria Târgu Jiu. Aceștia din urmă au decis ca bărbatul să stea în arest preventiv pentru 30 de zile, iar femeia să fie plasată sub control judiciar.
,,În temeiul art. 226 alin. (2) Cod procedură penală, raportat la art. 223 alin. (2) Cod procedură penală şi art. 202 alin. (1), (2) şi (3) Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data 16.04.2024, până la data de 15.05.2024, inclusiv, a inculpatului B.T.A., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 207 alin. 1 și 3 din Codul Penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Cod Penal (3 acte materiale). În temeiul art. 230 alin. (1) Cod procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului B.T.A. (…) În baza art. 227 alin. 1 Cod pr. pen., respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu în dosarul de urmărire penală nr.1802/P/2024, cu privire la inculpata Ț.F.M., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la șantaj în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 207 alin. 1 și 3 din Codul Penal, totul cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Cod Penal (3 acte materiale). În baza art. 227 alin. 2 Cod pr. pen. rap. la art. 211- art. 215 ind. 1 Cod pr. pen., dispune faţă de inculpata Ț.F.M., măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 16.04.2024 până la data de 14.06.2024, inclusiv, executorie din momentul pronunţării, conform art. 204 alin. 3 Cod pr. pen.”, se arată în sentința dată de magistrații de la Judecătoria Târgu Jiu. Totodată, aceștia au dispus ca femeia din Craiova să informeze organele abilitate dacă își schimbă domiciliul, să nu iasă din țară și să nu comunice sub nicio formă cu persoana vătămată.
Izabella Molnar