Arc peste timp, 75 de ani de lectură publică în Gorj – Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”, aniversată săptămâna viitoare

174

Împlinirea a 75 de ani de lectură publică organizată va fi sărbătorită de Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” din Târgu-Jiu, în data de 26 octombrie. Evenimentul va face parte dintr-o serie de manifestări prilejuite de împlinirea a 145 de ani de administraţie publică modernă în Gorj.

Cei 75 de ani sunt calculaţi, potrivit directorului Bibliotecii Judeţene „Christian Tell” din Târgu – Jiu, Alexandra Andrei, de la angajarea primului bibliotecar, prin decizie oficială, la Biblioteca Publică „General Tell”. Pentru sărbătorirea acestui lucru, prima jumătate a zilei de 26 octombrie va reveni manifestărilor organizate de conducerea bibliotecii. Astfel, de la ora 10, în foierul instituţiei vor fi vernisate două expoziţii de carte. „Prima dintre expoziţii va fi consacrată administraţiei sărbătorite, sub genericul <<Administraţia gorjeană – trecut şi prezent>>, iar a doua priveşte direct instituţia noastră şi propune vizitarea <<Valorilor bibliofile în colecţiile Bibliotecii Judeţene Gorj>>”, a declarat Alexandra Andrei. În cadrul acestei a doua expoziţii de carte este vorba despre aproximativ 25 – 30 de volume din colecţia donată de Christian Tell şi care vor fi alese în funcţie de importanţă. Potrivit directorului bibliotecii, această importanţă nu este dată atât de vechimea sau de autorii cărţilor, cât de însemnele şi dedicaţiile existente în paginile acestora.
Expoziţii şi lansări de carte
După vizitarea expoziţiilor cu pricina, cei prezenţi vor fi invitaţi în sala de lectură unde vor asista la lansarea unei reviste aniversare numite “Bibliotell `75”, care va cuprinde informaţii despre Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”, de la înfiinţare şi până în prezent. Acestei lansări vor urma alte şase lansări de carte. Primele două vor fi volumele „Istoricul constituirii Bibliotecii <<General Tell>>” şi “Inventarul Bibliotecii <<General Tell>>”, ambele semnate de professor Elena Cornoiu. Vor urma două volume de versuri lansate de Nicolae Dragoş – “Alfabetul naturii” şi Ion Popescu Brădiceni – “Arca Metanoia”. Ultimele două titluri vor fi două monografii, prima dintre ele monografia localităţii Bălăneşti, realizată de Grigore Haidău şi Ion Popa, iar a doua – monografia Logreşti Moşteni, semnată de Elisabeta C. Preotescu, Ion Şt. Marica şi Constantin I. Mănescu. Va urma, de asemenea, o sesiune de comunicări pe tema “Biblioteca publică – instituţie strategică în societatea informaţională”.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here