Municipalitatea este la zi cu cheltuielile ce ţin de unităţile de învăţământ. Până la data de 1 iulie s-au achitat 4.170.000 lei. La ora actuală nu sunt datorii la şcoli.
Directorul Direcţiei Publice de Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu confirmă faptul că la ora actuală şcolile de pe raza oraşului nostru nu au datorii. „S-au plătit absolut toate utilităţile şi se asigură finanţarea în continuare a necesarului de fonduri, drept pentru care nu avem nici un fel de arierat la prezenta dată. Din bugetul total al municipiului Târgu-Jiu s-au achitat din standard-cost până la data de 1 iulie 4.170.000 lei, ceea ce înseamnă aproximativ 42 de miliarde în lei vechi. S-au asigurat, la solicitările unităţilor şcolare sau preşcolare toate solicitările care ne-au parvenit, constând în mici probleme de cheltuieli materiale, de birotică şi alte necesităţi”, a precizat Constantin Fîrţă.
În continuare, municipalitatea dă asigurări că nu vor fi probleme în privinţa asigurării fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor curente ale unităţilor de învăţământ.
M.S.