Aproape 30 de bovine sinucigaşe s-au aruncat de pe o stâncă, în Elveţia

274
vaciAproape 30 de vaci şi boi s-au aruncat de pe o stâncă şi au murit, în satul Lauterbrunnen din Alpii elveţieni, în interval de trei zile, motivul acţiunilor rămânând momentan necunoscut, informează Daily Mail. În fiecare caz în parte, o echipă de salvamontişti s-a deplasat în râpă, cu ajutorul unui elicopter, pentru a ridica trupurile.

„Investigăm cele întâmplate pentru că bovinele de munte, în mod normal, pot estima pericolul şi nu se aruncă de pe stânci „, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei locale.Potrivit presei locale, au existat o serie de furtuni puternice în zonă, iar acestea ar fi putut speria animalele. Totodată, oamenii speculează că numărul bovinelor care s-au aruncat este atât de mare pentru că ar fi umblat într-un grup unit şi s-ar fi luat una după alta.

Majoritatea oamenilor de ştiinţă sunt de părere că animalele sunt incapabile de sinucidere. Presiunea evoluţiei le-ar constrânge, însă, să-şi schimbe habitatul şi să migreze în grupuri mari. Uneori, mai ales în Scandinavia, animalele ajung pe stânci înalte, deasupra mării şi, împinse de impulsul traversării unei distanţe de apă, se aruncă pentru a înota. Ele mor, apoi, de extenuare sau se îneacă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here