APIA Gorj: Se depun cererile de plată pentru rambursarea ajutorului la motorină

809

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că, până la data de 31 octombrie 2023 inclusiv, primește cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente trimestrul III al anului 2023 (01.07. – 30.09.2023), în conformitate cu HG nr.1174/2014 și OMADR 1727/2015 cu modificările și completările ulterioare.

Cererile se depun la centrele APIA de către administratorul/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, însoţite de documentele din anexă. Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însușite prin semnătura și vor purta sintagma “conform cu originalul”.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare ca diferenţa dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse și are o valoare unitară de 1,529 lei/litru, în conformitate cu HG nr. 60/2023.
Documentele care însoțesc cererile de plată sunt următoarele: pentru sectorul vegetal – situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 (OMADR nr. 1727/2015 cu modificările și completările ulterioare); copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților; documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz; documente justificative dacă au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare; pentru sectorul zootehnic – situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9; copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților; situația privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar și vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 (OMADR nr. 1727/2015 cu modificările și completările ulterioare); copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente; documente justificative daca au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare; pentru sectorul îmbunătățiri funciare – situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru irigații, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9; copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților; situația centralizatoare a cantităților de apă pentru irigații, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 11; copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigații, întocmit de către orice furnizor de apă de irigații; situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat; documente justificative dacă au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here