APIA: Au fost aprobate cuantumurile pentru sprijinul cuplat în sectorul zootehnic!

1124

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că au fost stabilite cuantumurile aferente sprijinului cuplat în sectorul zootehnic (SCZ), pentru anul de cerere 2020, urmând să fie demarat procesul de autorizare la plată a acestor scheme. În conformitate cu prevederile art.1 alin (1) și (2) din Hotărârea de Guvern nr.1104/17.12.2020 pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2020, publicată în Monitorul Oficial nr.1258/din data de 18 decembrie 2020, în imaginea anexată fiind cuantumul per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, calculat prin raportarea plafoanelor alocate la efectivul de animale eligibile, respectiv la kilogramele de gogoși crude de mătase eligibile. Plățile se efectuează în lei, la un curs de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.323 din 1 octombrie 2020.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here