Apel parlamentar către primarii PSD

380

vasile-popeangaDeputatul PSD, Vasile Popeangă, a făcut apel la primarii social-democraţi din judeţul Gorj să nu se teamă de ameninţările venite dinspre PD-L.

Parlamentarul le-a transmis edililor locali să facă proiecte pe fonduri europene pentru că acolo nimeni nu va putea să nu le dea banii câştigaţi astfel.

Parlamentarul Vasile Popeangă este convins că primarii PSD vor fi asupriţi de pedelişti în perioada imediat următoare. Popeangă a dat deja câteva exemple unde presiunile portocaliilor au început la adresa edililor dar şi a susţinătorilor PSD. ,,Vreau să fac un apel la aleşii noştri locali, primari şi consilieri. Ei trebuie să înţeleagă că, în această perioadă s-au în cea următoare ei pot să obţină fondurile pe care le doresc făcând proiecte, pot fi susţinuţi prin sumele de coofinanţare astfel încât să nu se lase amăgiţi de eventualele promisiuni pe care le va face cei de la guvernare. Sper, de asemenea, să nu înceapă răzbunările”, a declarat deputatul Popeangă. Şi alţi membrii ai PSD au declarat că, deja, incidente de acest fel s-au petrecut în judeţ, un exemplu elocvent în acest sens fiind cel întâmplat luni la Bolboşi. În această localitate, pedeliştii au patrulat cu maşinile de la un capăt la altul al comunei, punând la maxim în boxe maneaua lui Băsescu, şi denigrându-l pe edilul local. Ocupanţii locurilor din aceste maşini ar fi strigat prin toată localitate sloganuri de tipul: ,,aţi rămas tot cu noi”.
Anamaria STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here