
Deoarece apa folosită de cetăţenii din satele mai sus menţionate constituie un potenţial pericol pentru sănătate, administraţia locală a comunei Ioneşti a dispus realizarea unui sistem centralizat de alimentare şi distribuţie apă potabilă.
Realizatorii studiului de fezabilitate au decis faptul că pentru alimentarea cu apă este nevoie de două sisteme independente, unul pentru satul Ioneşti, şi un altul pentru Gura Şuşiţei şi Picu. Astfel, reţelele de distribuţie apă din satul Ioneşti vor avea o lungime de 9.120 m, iar reţelele din satele Picu şi Gura Şuşiţei vor fi de 6.800 m. Sursa de apă va fi asigurată din puţurile forate, de mare adâncime (150 m), amplasate la o distanţă de circa 250 m unul de altul, putând să asigure debitul necesar. Puţurile forate vor fi echipate cu pompe ce vor pompa apa direct spre staţia de tratare şi apoi în rezervoarele de înmagazinare.
În cele trei sate unde se propune realizarea concomitentă şi a reţelei de canalizare a apelor uzate menajare, consumatorii vor fi alimentaţi cu apă prin branşamente individuale. Reţeaua de distribuţie este de tip ramificat şi va urmări traseul drumurilor din cele trei sate. Durata execuţiei lucrărilor este de 12 luni.
Izabella MOLNAR