Anunțul meteorologilor pentru Crăciun și Revelion

462

Administrația Națională de Meteorologie a emis, astăzi, o prognoză valabilă pentru perioada 19 – 25 decembrie, care prezintă valorile minime și maxime din fiecare regiune a țării.

În Oltenia, majoritatea nopților și a dimineților din prima săptămână vor fi cu o vreme mai rece decât în mod obișnuit, iar valorile termice diurne vor fi apropiate de cele climatologic specifice perioadei; în medie, temperaturile maxime, în creștere ușoară, exceptând ziua de 21 decembrie când vor scădea, se vor încadra între 1 și 5 grade, iar cele minime, fără variații importante, vor fi de -6…-5 grade. În săptămâna a doua, temperatura aerului va fi relativ staționară în cursul zilelor și, în general, în creștere nopțile; majoritatea valorilor ce se vor înregistra vor fi în jurul celor normale sfârșitului de an, maxime în medie de 4…5 grade și minime de -4…-3 grade. Precipitații vor fi de așteptat în perioada 28 decembrie – 1 ianuarie, iar în restul timpului condițiile de semnalare a acestora vor fi foarte reduse.

La munte, în prima săptămână, în medie, temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 3 grade, iar cele minime între -11 și -5 grade, valorile mai mari urmând a se înregistra în după-amiaza zilei de 22 decembrie, respectiv dimineața zilei de 23 decembrie. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, maximele vor oscila în jurul valorii de 0 grade, iar noul an începe cu o maximă, în medie, de aproximativ -1 grad; media minimelor va fi de -7…-6 grade. Ninsorile sunt de așteptat începând din 28 decembrie. Până atunci, condițiile de semnalare a acestora vor fi reduse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here