,,Educația este prima mare nevoie a unui popor; ea este baza și garanția oricărei instituții publice.”
Petrache Poenaru
Elev și discipol al lui Gheorghe Lazăr, un continuator al lui Ion Heliade Rădulescu la conducerea învățământului și secundantul său la opera de culturalizare, Petrache Poenaru s-a născut în 10 ianuarie 1799, în localitatea Bănești, județul Vâlcea, într-o familie de boiernași. O mare parte a copilăriei și-a petrecut-o la câteva rude bogate, prilej de a-și însuși concepții prielnice de viață. Atras de mic copil de lumina cărții, mai întâi a învățat carte în casa părintească cu un dascăl grec, apoi, la 13 ani, tatăl său, vistierul Constantin Poenaru, îl duce la Craiova, la Școala din Biserica Obedeanu, fiind bursier. În 1819 îl găsim la București, la Școala Domnească de la Sf. Sava, unde îl are ca profesor pe Gheorghe Lazăr. Unchiul său dinspre mamă, Iordache Otetelișanu, îl prezintă lui Tudor Vladimirescu. Cum va declara mai târziu, 5 luni a fost pandur în Revoluția lui Tudor Vladimirescu. De la început, cel care avea să fie stâlpul dreptății sociale, Tudor Vladimirescu, își dă seama de calitățile sale de bun organizator, mai puțin de luptător, și îl desemnează ca secretar în cancelaria sa. Din această funcție, Petrache Poenaru lansează primul ziar cu un titlu sugestiv, ,,Foaie de propagandă”, în care își exprimă și propriile sale opinii politice cu privire la Revoluția de la 1821. Tragicul sfârșit al mișcării revoluționare din 1821 îl găsește pe Poenaru la Brașov, în drum spre Laybach, cu o misiune diplomatică. Este dezamăgit în urma înfrângerii mișcării revoluționare de la 1821, mulți dintre panduri fiind omorâți, și pleacă pentru zece ani ca student în străinătate, după unele opinii, la îndemnul și insistențele lui Tudor Vladimirescu. Se bucură de sprijinul unchiului său, Iordache Otetelișanu, beneficiind și de o bursă din partea Eforiei școlilor. Studiază mai întâi la Viena, apoi la Paris, unde învață mai multe limbi, audiază cursuri de filozofie, psihologie, algebră, inginerie, fizică, mecanică, mineralogie și economie rurală. Pe parcursul studiilor își pune în valoare inteligența și spiritul ingenios inventiv. Aflat la Paris, pentru continuarea studiilor, în 1827, la numai 28 de ani, realizează prima invenție, ,,un condei portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală” care, la vremea aceea, se numea stilograf. Prin urmare, este inventatorul stiloului.
După terminarea studiilor, întreprinde călătorii în Franța și în Anglia, interesat de noutățile apărute în industrie, notează procedeele de fabricație, desenează mecanisme și unelte, se interesează de plantațiile cu duzi pentru creșterea viermilor de mătase. Aflând de deschiderea, pe 15 septembrie 1830, a primei linii de cale ferată din lume, între localitățile Liverpool și Manchester (Anglia), reușește să fie pus în posesia unui bilet de călătorie, fiind astfel primul român care a mers cu trenul: ,,Am făcut această călătorie cu un mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului…douăzeci de trăsuri legate unele de altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase odată de o singură mașină cu aburi”.
Venit în țară în 1832, Petrache Poenaru se afirmă ca unul dintre ctitorii învățământului românesc, în limba română. Este numit de Kiseleff director al Eforiei școlilor și totodată, ,,provizor” al Colegiului Sf. Sava, în locul lui Eufrosin Poteca, funcție pe care o va deține până în anul 1848. Cu sprijinul lui Barbu Știrbei, viitor domn, întocmește o nouă lege a școlilor, prevăzută în Regulamentul Organic. Petrache Poenaru pune bazele unui învățământ compus din patru ramuri: școlile începătoare, învățământul complementar și cursurile speciale, acestea din urmă similare facultății. Prin urmare, Petrache Poenaru pune bazele învățământului în Țara Românească, așa cum observa și Nicolae Iorga în ,,Istoria învățământului românesc”. În 1843, întemeiază periodicul ,,Învățătorul satului”. ,,Educația – afirmă Petrache Poenaru – este prima mare nevoie a unui popor; ea este baza și garanția oricărei instituții publice”. Petrache Poenaru se implică în toate marile acțiuni de culturalizare, a fost fondatorul Societății Agronomice și a școlii de agricultură, el a fondat Muzeul Național de Antichități, a participat activ la înființarea Societății Filarmonice, iar în anul 1845 a intrat în Asociația Literară. Se alătură Revoluției de la 1848, făcând parte din comisia de eliberare a robilor țigani.
Numele lui se leagă și de artele frumoase. A sprijinit cu burse în străinătate o serie de pictori: Theodor Aman, Constantin Lecca, I. D. Negulici. În 1838, devenea membru al Societății de Științe și Arte Frumoase, iar în 1839, membru al Societății de Arheologie din Atena. În 1871 este primit în rândurile Societății Academice Române. Bătrân și bolnav, Petrache Poenaru nu și-a putut rosti discursul de recepție, apelând la prietenul său, G. Sion. În acest discurs este evocată personalitatea lui Gheorghe Lazăr, al cărui elev și discipol a fost. În același discurs, a afirmat că destinul său a fost schimbat de cele 5 luni în care a fost pandur în Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu. Petrache Poenaru trece în lumea de dincolo în 1875, la 76 de ani. ,,Școala lui Lazăr, scria Petrache Poenaru, devenise unul din focarele din care scânteia entuziasmul patriotic. Inima lui Lazăr sălta de satisfacție că vedea realizate dorințele sale de redeșteptare a românilor”. Petrache Poenaru a fost unul din importanții cărturari ai trecutului oltean, primul român care a primit un brevet de invenție și primul român care a mers cu trenul.
Constantin E. Ungureanu
