Ansamblul folcloric „Cheile Olteţului”, la Festivalul ,,MARŢIAN NEGREA”

490

Ansamblul folcloric „Cheile Olteţului”, din localitatea Polovragi, ansamblul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și al Căminului cultural din Polovragi, a fost invitat să participe la Festivalul ,,Marțian Negrea” la Valea Viilor.Evenimentul a ajuns la ediția a XVI-a. În cadrul festivalului vor avea loc expoziții de grafică, sculptură și pictură, lucrări de cusături și broderii, degustări de produse tradiționale, dar şi recitaluri de muzică populară și dansuri.

Programul manifestărilor:
Sâmbătă, 29.06.2019
-orele 9.00-12.00 -Participarea la slujba Liturgică de la Biserica Ortodoxă – în încheiere Imnuri Creștine
-la Zalul Românesc din GRUI – orele 15.30- 17.00 simpozion ,,Patrimoniu și Tradiții”, coordonat de Marius Halmaghi, iar la final va avea loc vernisajul expoziției de grafică, sculptură și pictură, expusă de către artiștii plastici Mircea Ignat și Adrian Matei, completată de lucrări de cusături și broderii expuse de grupul de femei din localitate, precum și lucrări ale tinerilor artiști locali.
-după orele 20.30 – la Zalul Românesc – Șezătoarea din Grui în coordonarea părintelui Paroh Petru Acatrinei, cu invitați surpriză, în completare degustări de produse tradiționale.

Duminică, 30 iunie 2019
-orele 10.00-10.30 –Înscrierea și repartizarea la standuri a concurenților înscriși la concursul culinar, în zona centrală a localității și în locațiile din Ecomuzeu Regional Sibiu (la manifestare participă pe lângă echipele locale și zonale, bucătari renumiți din Germania, Ungaria, precum și din Republica Moldova).
-orele 10.30-12.00-Participarea la slujba Liturgică de la Biserica Ortodoxă cu Hramul ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” – în încheiere Imnuri Creștine
-orele 12.00-14.00 -degustarea bucatelor tradiționale preparate de concurenții înscriși la concursul culinar, jurizarea și stabilirea clasamentului final
-orele 14.00- 15.00 – slujba religioasă evanghelică la biserica cetate din Valea Viilor în onoarea oaspeților de la Organizația CVJM Graben-Neudorf din Germania.
Vizitare circuit Ecomuzeu Regional Sibiu și a expozițiilor de sculptură, pictură, grafică, cusături și broderii (expoziția poate fi vizitată pe toata durata festivalului fiind amplasată în incinta Zalului Românesc)
-orele 15.00-15.15-depuneri coroane și flori la bustul monumental al ilustrului compozitor Marțian Negrea urmată de parada portului popular până la căminul cultural.
-orele 15.15-17.30-Căminul Cultural –program cultural artistic susținut de corul și grupul de copii ,,Arhanghelii” ai Bisericii Ortodoxe în acompaniamentul maeștrilor Marinică Sicoe și Vasile Stoica
-Grup folcloric „Cheile Olteţului” din localitatea Polovragi, ansamblul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și al Căminului cultural din Polovragi (fluierași, dansuri, soliști vocali)
-Artiști din satul Plop și Raionul Dondușeni Republica Moldova
-Recital muzică populară și dansuri susținut de artiști consacrați dintre care amintin pe: Lorena Filipescu, Robert Târnoveanu, precum și alte surprize
-orele 17.30-20.00 –seara de dans

Luni, 1 iulie 2019
-orele 8.30- vizitarea obiectivelor turistice locale
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here