Ansamblul “Calea Eroilor”, pe lista monumentelor UNESCO

404

Ansamblul-Monumental-Calea-Eroilor-Targu-Jiu-20101105131101Ministerul Culturii a dat “undă verde” înscrierii Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu pe lista monumentelor UNESCO. Ansamblul, format din „Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului” şi „Coloana Infinitului”, a fost realizat în anii 1937-1938 de Constantin Brâncuşi, fiind un omagiu adus eroilor căzuţi în Primul Război Mondial.

Ansamblul a fost inclus încă din 1991 pe lista tentativă dar demersurile au fost reluate de abia anul acesta, în februarie, când Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu a aprobat începerea procedurilor pentru înscrierea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, şi anume constituirea, prin dispoziţia primarului, a unei comisii de lucru care va elabora calendarul acţiunilor ce urmează a fi întreprinse. Dosarul va fi întocmit de Institutul Naţional al Patrimoniului, în acest scop urmând a fi constituit un comitet pluridisciplinar format din personalităţi recunoscute ca experţi în opera lui Constantin Brâncuşi. Din partea instituţiei este desemnat un grup format din Cristina Ionescu, Daniela Mihai şi Anca Filip. Ansamblul a fost inaugurat la data de 27 octombrie 1938 şi reprezintă un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul primului război mondial. În aprilie 2007, la Târgu-Jiu, a fost dezvelit înscrisul care atestă hotărârea Uniunii Europene de includere a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” în patrimoniul cultural european (odată cu Palatul Cantacuzino, Ateneul Român din Bucureşti şi cetatea Histria din judeţul Constanţa).

Roxana Lupu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here