Spuneam, cu ceva timp în urmă, că nu este alt colț de țară unde să se găsească atâtea valori ca la Aninoasa.
Așa cum un far la malul mării reprezintă o călăuză pentru vapoarele din jur, tot așa și Aninoasa a reprezentat un izvor de lumină al vremurilor de mult apuse.
După ce un ban Cornea, la anul 1600, se așază în punctul Gorgan și întemeiază o frumoasă proprietate, la anul 1650 construiește o bisericuță de lemn cu hramul Sfântul Nicolae. Un pictor de mare calibru, Gheorghe Zugravu din Costești (Groșerea – Aninoasa de mai târziu) pictează în 1796 această bisericuță, dar și altele în județ și împrejurimi.
Între 1825 și 1870, proprietatea este stăpânită de serdarul Alecu Vulturescu, cel care ridică și conacul ce se păstrează și poate fi văzut până în zilele noastre, bine conservat și întreținut de o familie de tot respectul. Între 1870 și 1880 este administrat de un grec Mihaly.
În anul 1880 este cumpărat de un Constantin Dumitrescu Negrea, care donează satului fâșia de pământ de peste drum și construiește aici biserica actuală de zid, între 1887-1888, cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, după numele său, devenind hramul satului Aninoasa. Mai donează satului 55 pogoane de pământ în lunca Gilortului și 45 pogoane de pădure pentru pășunat, dar ridică și fântâna monument din fața conacului, în cinstea eroilor din Războiul de Independență 1877.
În anul 1878, învățătorul Ilie Stănescu îl vizitează pe Mihai Eminescu la Florești, prezentându-i cântecul ,,În sat la Aninoasa”. Împreună cu Mihai Eminescu operează o serie de modificări în cântec, recunoscând deci pe Ilie Stănescu ca fiind primul autor al cântecului, Smaranda din finalul cântecului fiind fata cea mică a învățătorului. Îl invită pe Eminescu la Aninoasa, care dă curs invitației.
În anul 1900, Theodor Aman, un obișnuit al locurilor, pictează tabloul celebru ,,Hora de la Aninoasa’’. Tot în 1900, Badea Cârțan, prieten cu Nicolae și Zoe Mandrea de la Florești, este călăuzit de Ilie Stănescu, de la Florești la Aninoasa, de unde continuă drumul la Târgu-Jiu, fiind primit de directorul liceului Tudor Vladimirescu de atunci, Iuliu Moisil, și fotografiat în holul liceului.
În anul 1903, învățătorul Grigore N. Popescu din Sterpoaia (Aninoasa de mai târziu) scrie monografia comunei Bibești (Bibești, Sterpoaia, Poieni formând comuna Bibești la acea vreme).
În anul 1923, se construiește fântâna cu trei țuțure, din intersecția cu drumul lui Eminescu, ridicată în cinstea eroilor din Primul Război Mondial. Urmează acum, poate, cea mai înfloritoare perioadă a satului Aninoasa.
Bunicul meu, Tomiță Avram, avea prăvălie, exact pe locul de tristă amintire, unde acum se află blocul ce adăpostește sediul primăriei Aninoasa, construcție începută în anul 1979. În curtea casei mele, lângă prăvălie, se juca în fiecare duminică hora satului. Bunicul aducea lăutari vestiți de la Cărbunești, Pârâul de Pripor, Runcu, dar mai ales de la Peșteana, din vestitul neam a lui Ionel Mihu de mai târziu.
Hora se juca cu atâta dăruire cum numai în scrierile lui Rebreanu, flăcăii rupeau tălpile încălțărilor de se zguduia și duduia pământul sub picioarele lor. Se juca mai ales sârba, dar și altele precum: ungurica, rustemul, bordeiașul, trei păzește, hora de mână în două părți și altele.
Aici bunicul desfăcea, pe lângă sticlele de țuică și vin, și alte băuturi rare: din piersici și caise, din pere, mentă și alte spirtoase aromate. În timpul acestora, sfârâia și vestitul grătar cu carne de berbecuț, precum și pește sărat cu garnitură de ridichii negre sărate.
Dar bunicul fabrica și bomboane de zahăr cu miez de nucă precum și alviță, tehnica acestora lăsându-i-o tatălui meu, de unde moștenesc masa de marmură albă – o raritate a vremurilor – precum și cufărul în care depozita aceste produse.
În anul 1932, la Bibești mai întâi, apoi din 1933 mutat la Aninoasa, căminul cultural ,,Bibescu Vodă”, printre alte activități, avea un cor pe 4 voci, format din circa 40 de suflete, majoritatea învățători și preoți de pe Valea Gilortului de la Jupânești la Țânțăreni.
Atenție: un cor pe 4 voci în 1933 în mediul sătesc, unic în țară la vremea aceea, dar și până în prezent.
În anul 1934 se înființează la Aninoasa un muzeu sătesc.
În 1935, învățătorul Ilie Iscrulescu scrie celebra ”Monografia Comunei Aninoasa”, ce stârnește mari interese și aprecieri. Tot în 1935, în ziua de 31 mai, are loc fenomenul Maglavit, ce creează o mare deplasare de aninoșeni la locurile respective.
Însă în 1935 la Aninoasa se înființează Editura RAM, unică în mediul sătesc, ce funcționează până în 1940.
La 21 mai 1937, la conacul boierului Dinel Negrea (fiul lui Constantin Dumitrescu Negrea), are loc o mare petrecere, de ziua satului. Pe lângă înalte fețe boierești și intelectualități locale, participă marele sociolog Dimitrie Gusti și Constantin Brăiloiu. A doua zi, adică 22 mai, pe lângă masa ce se desfășura în curtea mea, bunicul și tatăl meu au oferit o plimbare cu trăsura familiei noastre, o trăsură elegantă de tip Victoria, a celor de sus, în sat și împrejurimi.
De un mare interes s-a desfășurat discuția dintre Dimitrie Gusti și Ilie Iscrulescu privind monografia acestuia.
Constantin Brăiloiu s-a întreținut cu bunicul meu, Tomiță Avram, dar și cu tatăl meu, Iulică Avram, privind hora satului, cântecele și mai ales cântecul ,,În sat la Aninoasa”, fiind prezent și Ion Stănescu, fiul învățătorului Ilie Stănescu, autorul cântecului.
În anul 1940 încep pregătirile de război, hora se întrerupe, tatăl meu este luat în război, de unde se întoarce în martie 1946. Se căsătorește, în noiembrie 1946, cu frumoasa Elena Cercelaru, sora Ruxandrei și fiica Mariei din cântecul ,,În sat la Aninoasa”, vecine cu Ilie Iscrulescu.
Hora satului se reia în curtea mea încă 3-4 ani, și încet, încet se mută la noul cămin cultural din curtea școlii vechi.
În fotografii sunt părinții mei Avram Ion (Iulică) și Elena, care m-au născut și crescut și le sunt recunoscător, precum și celebrul tablou ,,Hora de la Aninoasa”, de Theodor Aman, din anul 1900.
De ziua hramului satului ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Aninoasa, sătenilor mei dragi, ca și tuturor românilor din întreaga lume, le urez multă, multă, multă sănătate și numai bucurii.
Publicist, cercetător, Avram Constantin
