Angajat al CEO, prins la volan cu permisul suspendat

514

Un bărbat de 39 de ani, din comuna Negomir, a fost depistat, luni, de polițiștii din localitate, la volanul unui autoturism, pe Drumul Județean 674/B, având dreptul de a conduce suspendat din data de 6 februarie. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, în perioada de suspendare a exercitării acestui drept. Infracțiunea se pedepsește chiar cu închisoare, de la șase luni la trei ani sau cu amendă, la prima abatere. Dumitru Ceambur este angajat al Carierei Jilț Nord. Potrivit unor surse, acesta nu se află la prima abatere. Bărbatul ar fi fost prins anul trecut, când avea o altă mașină, în timp ce transporta persoane contra cost, motiv pentru care i-ar fi fost indisponibilizat autoturismul pe o perioadă de șase luni.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here