ANES a câştigat la CNA

379
Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse, condusă de Maria Moţa, a obţinut de la CNA interzicerea unei reclame tv pe care a considerat-o ca fiind mult prea „sexistă”.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a fost sesizat săptămâna trecută în privina unei reclame la un anumit sortiment de chipsuri, Agenţia condusă de Moţa plângându-se că bărbaţii sunt „deresponsabilizaţi şi infantilizaţi” în relaţiile cu femeile. Nemulţumirea principală era dată de faptul că reclama era difuzată de toate televiziunile din România, deşi promova „stereotipuri sexiste”, evidenţiind o „concurenţă” între femei pentru un bărbat.

Solicitarea făcută de Moţa a avut şi susţinerea deputatei liberale Cristina Pocora, Consiliul Naţional al Audiovizualului descoperind apoi şi alte puncte slabe ale reclamei respective. Cristina Trepcea, membru CNA, a declarat că din conţinutul reclamei reiese că oricine cumpără o pungă de chipsuri poate câştiga 2000 de euro, ceea ce nu este adevărat. Trepcea a menţionat că dacă nu era sesizarea pentru „stereotipuri sexiste”, nimeni de la CNA nu ar fi analizat conţinutul acelei reclame.
Retragerea de la difuzare a reclamei respective reprezintă a doua victorie obţinută de Maria Moţa pe această linie, în toamnă Agenţia pe care aceasta o conduce solicitând retragerea unor afişe prin care o fundaţie condusă de Mihaela Geoană promova lupta împotriva cancerului la sân tot prin intermediul „stereotipurilor sexiste”.
Gelu IONESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here