Anchetă redeschisă de DNA la Primăria Padeș

289

Foști reprezentanți ai administrației locale din Padeș vor trebui în perioada următoare să meargă la DNA și să dea explicații într-un dosar în care s-au mai făcut audieri în trecut și în care procurorii nu găsiseră probe pentru a-i pune sub acuzare pe cei vizați de o reclamație făcută împotriva lor. Fostul primar Viorel Nicolescu și fostul viceprimar Ion Băloi sunt cap de afiș în dosarul respectiv, DNA solicitând recent Tribunalului Gorj să aprobe redeschiderea urmăririi penale. Instanța a fost de acord cu solicitarea procurorilor și, ca urmare, o ancheta se va relua în această toamnă. “Constată temeinică şi legală ordonanţa de redeschiderea urmăririi penale nr. 93/C1/2016 din data de 22.04.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi admite cererea de confirmare formulată de procuror. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, a decis instanța gorjeană.
Pe lista învinuiților apare și fostul primar Stoicănel Haralambie, condamnat deja în alte două dosare penale ce privesc fraudarea bugetului APIA cu ajutorul unor adeverințe false eliberate de acesta unor localnici care au încasat subvenții pentru terenuri pe care nu le aveau. Ceilalți învinuiți din dosar sunt Alexandru Victor Constantin Angelescu, Codruța Ilona Guran, Adrian Ordeanu și Cosmin Băloi. Fostul primar Viorel Nicolescu spune că el nu își face griji pentru soarta sa în acest dosar, ci pentru cea a celui care i-a urmat în funcție, Mihăiță Troacă, al cărui nume nu apare însă pe lista învinuiților. “Aici e vorba de o retrocedare de vreo sută de hectare de teren, pădure și gol alpin, pe care cel care a venit după mine le-a retrocedat urmașilor unui fost boier din zonă. Tot el însă a și reclamat la DNA că eu aș fi făcut retrocedarea ilegal și, din câte am înțeles, mai există la DNA o plângere cu acuzații mai grave la adresa lui Troacă, dosarele urmând să fie probabil conexate. Eu nu am motive să mă îngrijorez de această redeschidere a anchetei”, a menționat fostul primar Nicolescu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here