Analize prioritare pentru femei

286
analize laboratorAnalizele de rutină pot indica o anumită boală, care poate fi tratată din fază incipientă, fără a presupune investigaţii laborioase şi de cele mai multe ori foarte costisitoare. Vizitele periodice la medic sunt un prim pas pentru a avea o sănătatea bună.

Analizele medicale sunt necesare pentru a ştii cum se simte organismul tău, de ce anume are nevoie, ce îi lipseşte şi tot ce trebuie să îmbunătăţeşti.

Iată cele mai importante analize pentru femei:
Analizele de sânge şi urină
Carenţe de calciu, vitamine, zinc sau fier? Cu o simplă vizită la medicul de familie vei afla dacă ai probleme de sănătate sau dacă prezinţi un risc de îmbolnăvire.
În urma unor analize ale sângelui şi ale urinei vei afla dacă organismului tău îi lipseşte ceva sau, din contră, are ceva în exces. Şi având în vedere că o dată pe an sunt gratuite, ar trebui să profiţi.
Testul Papanicolau
Testul Papanicolau îţi poate salva viaţa şi trebuie făcut cel puţin o dată pe an, indiferent de vârstă şi de faptul că ai o viaţă sexuală activă sau nu.
Chiar dacă vizita la medicul ginecolog nu este tocmai o plăcere, acest test este foarte necesar. Cu ajutorul lui poţi descoperi şi preveni apariţia cancerului, dar şi anumite afecţiuni cu transmitere sexuală.
Analiza secreţiilor vaginale
Infecţiile vaginale sau afecţiuni precum candidoza se pot descoperi doar în urma analizei de secreţie vaginală.
Controlul pe masa ginecologului nu durează mai mult de 3 minute, rezultatele le poţi afla pe loc, iar în cazul în care există probleme în mod sigur te vei bucura că le-ai descoperit la timp şi că le-ai tratat înainte de a apărea complicaţii.
Testarea sânilor
O vizită la medicul ginecolog ar trebui să cuprindă şi controlul sânilor.
Chiar dacă te palpezi singură periodic, un medic poate depista mult mai uşor o posibilă tumoră.
De asemenea, o mamografie sau o ecografie mamară sunt esenţiale, mai ales în condiţiile în care ai trecut de vârsta de 30 de ani.
Atenţie: mamografia şi ecografia mamară nu sunt recomandate dacă eşti însărcinată, spun specialiştii.
Măsurarea tensiunii arteriale
Prioritar este pentru femeile ce depăşesc vârsta de 40 de ani, dar şi pentru celelalte măsurarea tensiunii arteriale.
Dereglarea tensiunii arteriale poate provoca diverse afecţiuni destul de grave, aşadar, mai ales când simţi că îţi zvâcneşte sângele în tâmple, nu mai sta pe gânduri şi mergi la control.
Osteoporoza
Femeile sunt de patru ori mai predispuse la osteoporoză decât bărbaţii, iar dacă eşti fumătoare, dacă obişnuieşti să consumi alcool şi ştii că cineva din familia ta a mai suferit sau suferă de osteoporoză, nu ezita să mergi la control.
Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here