Este vremea întâlnirilor de promoţie. În fiecare an, pe scările impunătoare ale Liceului ”Tudor Vladimirescu” (acum Colegiul Naţional ”Tudor Vladimirescu”), urcă spre marele Amfiteatru şiruri de foşti absolvenţi ai acestui lăcaş de cultură şi educaţie pentru a sărbători un anumit număr de ani de la absolvire.
În acest an am luat parte la întâlniri de promoţie de 25, 30, 40, 50 de ani. Ce momente emoţionante atât pentru noi, dascălii, cât mai ales pentru foştii elevi! Momentele triste şi de aducere aminte a celor care au plecat într-o altă lume, atât foştii elevi cât şi dascăli, s-au scurs în tăcere şi parcă prezenţa dânşilor se simţea lângă noi toţi.
Am rămas impresionată de felul cum au vorbit despre şcoala în care au învăţat, despre dascălii care le-au îndrumat paşii. Elogiul adus dascălilor m-a făcut să cred că am avut elevi, care au făcut cinste familiilor din care provin, liceului în care au învăţat patru ani, societăţii în care trăim.
Veniţi din toată ţara, de pe alte continente, America, Australia, din ţări europene, foştii elevi s-au simţit la fel de tineri, aşa cum au absolvit liceul. În ochii lor strălucea bucuria de a spune tot ceea ce au realizat. M-am bucurat de faptul că au vorbit cu patos despre familiile lor, de copii şi nepoţi. Realizările lor ne fac să ne mândrim cu foştii noştri elevi şi să spunem: ”Ce elevi minunaţi am avut în acest liceu!”
Să-mi fie iertat, dar vreau să zăbovesc puţin la promoţia din anul 1963, care a sărbătorit 50 de ani de la absolvire, acum toţi pensionari şi printre dânşii mulţi dascăli. De ce? Între mine şi dânşii există o strânsă legătură sufletească, o afecţiune aparte. La 15 septembrie 1959, dânşii îşi începeau viaţa de liceeni, iar eu îmi începeam activitatea de dascăl în acest lăcaş de cultură, activitate desfăşurată timp de 40 de ani. Diferenţa de vârstă între noi era foarte mică, dar ce respect pentru dascăl, pentru orele de curs!
În cuvântul dânşilor nu au uitat nimic din ceea ce le-a dat şcoala de altădată: ordine, disciplină, seriozitate în clasă, la internat şi cantină, în biblioteca şcolii, au vorbit despre careul organizat săptămânal, despre uniformă şi numărul matricol.
Au fost trecuţi în revistă toţi dascălii, elogiaţi în versuri, amintindu-şi cu lux de amănunte anumite întâmplări. Dascălii dânşilor au fost numiţi ”grădinari ai sufletelor de adolescenţi”, care cu talentul, cu inima, cu mintea au ”udat” la rădăcina spirituală a miilor de gorjeni, care le-au fost elevi. Au accentuat faptul că au intrat în învăţământul superior, ocupând primele locuri, fără niciun fel de pregătire suplimentară, doar cu ceea ce învăţau la clasă.
Le mulţumesc tuturor care au luat parte la aceste întâlniri pline de încărcătură emoţională, le mulţumesc organizatorilor, care s-au descurcat excepţional, reuşind să adune un număr mare de foşti absolvenţi.
Printre buchetele de flori, lacrimi de bucurie s-a strecurat respectul elevilor faţă de dascăli. În viaţă reuşeşti doar prin muncă, respect faţă de tine şi cei din jur, disciplină şi seriozitate.
Le mulţumesc tuturor foştilor mei elevi şi cum dânşii s-au plecat în faţa noastră, eu ridic un buchet de flori, pe petalele cărora se află toată admiraţia şi afecţiunea mea pentru ei, dorindu-le sănătate, împliniri şi bucurii alături de cei dragi.
Cu toată dragostea de dascăl, pentru elevi adevăraţi.
Profesor, Nina Niculescu
