Amintiri din Casa Amintirilor – Vânătoarea de intelectuali

164

Un alt eminent învăţător, domnul Constantin Tabacu de la Hobiţa, pe care l-am avut ca învăţător în clasa a treia, a avut o soartă şi mai tristă. A fost ridicat noaptea cu Maşina neagră, confiscându-i casa şi tot ce mai agonisise într-o viaţă de om şi nu s-a mai auzit nimic de dânsul, fie-i ţărâna uşoară! În clasa a patra, noi copiii din Drăgoeşti am revenit la şcoala din sat.

Se mutase şcoala acum în casele confiscate ale lui Costică Ciolofan, de pe uliţa lui Amos, vizavi de moara lui Renghea. Mare proprietar de restaurant la Târgu-Jiu, „mare Exploatator”, duşman al poporului, etc. etc. Costică Ciolofan ar fi sfârşit pe la Timişoara, după ani grei de detenţie. Învăţător ne era Pantelimon Goga din Brădiceni. Venea în fiecare zi la orele opt. Mai întâi ne spunea importanţa zilei în istorie pentru România. Apoi începeam lecţiile fără pauză până la orele 10, când ne da o lingură de untură de peşte şi o cană de lapte praf. Fierbea laptele într-o cameră alăturată din aceeaşi casă, într-o oală de pământ cu două mănuşi şi ne împărţea la toţi copiii, cu toate că unii nu aveam dreptul, părinţii noştri fiind chiaburi. Principalele obiecte erau Aritmetica, Citirea, Istoria, Geografia şi Ştiinţele naturii. Era convins că un absolvent de patru clase trebuie să ştie să citească, să scrie şi să socotească. Tot anul am făcut dictări. Ne dicta un text, la început mai uşor, apoi din ce în ce mai complicat. Ne corectam singuri lucrările şi ne dam note. Aşa am învăţat să scriem corect româneşte. În clasa a patra trebuia să ştim şi unele noţiuni de Limba rusă. Domnul învăţător cu greu ne-a învăţat câteva litere. Nu-mi amintesc decât literele care se scriau la fel şi în Limba Română. Dar serbările din clasa a patra?…Aveam „corul nostru” şi nu era copil să nu spună o poezie. Serbarea la plecare în vacanţă, la 24 ianuarie, cu scenete improvizate de noi, de întâi mai, de Paşti şi ce îndrăzneală pe vremea aceea, o serbare la biserica din Drăgoeşti, când am ascultat slujba şi am spus câte o poezie, fiecare copil primind împărtăşanie şi câte o cruciuliţă de la Preotul Theodor Gureanu, alt intelectual bătut de soartă şi băgat în temniţele bolşevice, prin 1956, pentru credinţa sa. Apoi am plecat la Şcoala din Peştişani, clasele cinci-şapte, director de şcoală fiind Orest Popescu, copil de văduvă de război, absolvent de Şcoală Normală din Târgu-Jiu, cu soţia Maria Popescu, o moldoveancă de la Bacău, care preda Ştiinţele naturale la aceeaşi şcoală. Tot din Brădiceni mai erau domnul Mircea Niculescu cu soţia sa, profesoară de Limba română, şi Constantin Cocheci. Şi pentru că suntem la Şcoala din Peştişani, trebuie amintiţi şi Dumitru Sprâncenatu, profesor de Limba rusă, deosebitul profesor de matematici Constantin Covrig, datorită căruia algebra şi geometria făceau casă bună cu noi. Care ne-a învăţat Regula de trei simplă şi punerea unei probleme în ecuaţie. Cu viaţa însă ne-a fost mai greu atât nouă cât şi profesorilor care învăţau odată cu noi că Lâsenco a altoit grâul pe pir, semănat odată la trei ani, cu cea mai mare recoltă la hectar din lume. Am aflat şi noi, mai târziu, că Hruşciov a luat premiul Nobel pentru agricultură că a reuşit să cultive grâul în Siberia şi să-l secere în Canada. Şi urmaşii dascălilor din Brădiceni aceiaşi vechi luminători ai satelor. Amintesc aici pe soţii Sandu şi Ileana Daviţoiu, el profesor de geografie şi director adjunct al Liceului Constantin Brâncuşi din Peştişani, absolvent al Şcolii Normale din Târgu-Jiu şi al Facultăţii de Geografie din Bucureşti, fiul lui Victor Daviţoiu şi al distinsei doamne Daviţoiu, ctitorii şcolii din Hobiţa, care venind din Cadrilater şi-au închinat toată viaţa luminării copiilor din Brădiceni. Şi ca o paranteză, ca director al Căminului Cultural din Brădiceni a dus faima comunei prin tot Gorjul, cu cântecele şi dansurile populare de pe meleagurile noastre, când lăutari erau Ciulei, Codin şi Tătiţă şi alţi „Viorişti” ce ţineau horele noastre la mare preţ. Pentru că, trebuie spus, că aproape nu era cetăţean din Brădiceni să nu aibă hora lui: a lui Buligan, a lui Ciolofan, a lui Căpruciu şi alţii şi alţii. Venind mai aproape, reţinem copiii lui Dogaru, Titu şi soţia sa, Blendea, Ionel Banţa, Popescu Titiluşa, institutor la Şcoala din Frânceşti, Vasile şi Ionel Nistorescu, doamna Larisa Paicu, profesoară de Limba rusă, prima absolventă a Institutului Maxim Gorki, şi alţii şi alţii risipiţi prin ţară, ca eminentul profesor de matematici Orest Popescu, director la Liceul de Chimie din Borzeşti, profesoara Maria Ştefu, „măritată” cu Baia Mare, absolventă a Facultăţii de Filologie din Craiova şi a Facultăţii de Teologie din Cluj. Sau Romulus Paraschivoiu cu doctoratul la Moscova, creatorul a nu ştiu câte soiuri de grâu la Timişoara şi căruia, ca un omagiu, Liceul din Lovrin îi poartă numele. Aş face o nedreptate cititorului dacă nu aş aminti aici şi pe alţii mai tineri încă, ce poartă în sânge stema Plasei Brădiceni, acei brazi mândri de pe crestele Parângului. Dacă Marele Brâncuşi, când a plecat la Paris s-a întâlnit pe plaiurile bănăţene cu Cornel Brădiceanu, amândoi depănând poveşti de pe la noi, câţi dintre noi s-au întâlnit cu copiii lui Iţâc „Voiculescu” cel cu cârciumă, cu copiii lui Rustoiu şi ai lui Dârju, despre care vorbeşte Nicolae al Lupului în cărţile sale şi, de ce nu, cu copiii acestuia, care pe unde or mai fi. Şi cu urmaşii lui Buduhăleanu, mare proprietar de prăvălie şi cârciumă. Şi cu copiii lui Ungureanu, fost Consul în Egipt, căsătorit cu doamna Dorina, sora doamnei Ileana Daviţoiu, inginer petrolier, absolventă a Institutului de Petrol şi Gaze din Ploieşti, care încălţată în cizme de cauciuc „scormonea” Pământul Patriei în căutare de petrol. Şi cu ginerele lui Moţa, grefierul, fost consul prin câte ambasade numai el ştie, căsătorit cu doamna Olivia. O, Doamne, ce frumoase fete a avut şi are satul Brădiceni…. Şi cu părintele Nicolae Daviţoiu, nepotul preotului Brâncuşi, absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi al Facultăţii de Filosofie din Iaşi. Şi cu domnul Emil Paraschivoiu, propovăduitor al Teatrului Absurdului la noi, la Brădiceni, cel care, toată viaţa a stat la masă cu Platon şi Sartre… Şi cu generalul Codiţă, urmaş al Codiţoilor şi al Găncionilor care poate, pe vremea dacilor, ei şi cu alţii, locuiau în satul nostru care s-a chemat odată Drăgoeşti. Şi cu Constantin Mircioiu, fiul lui Ion Mircioiu, vestit tâmplar, profesor doctor, Decan al Facultăţii de Farmacie din Bucureşti. Şi cu Ion Popescu Brădiceni şi poate subsemnatul, care am dus numele satului Brădiceni, fost plasă, fost comună, în toată ţara şi peste hotare. Şi cu alţii pe care i-am uitat, iertată să-mi fie neaducerea aminte.
Ion Căpruciu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here