Amintiri din Casa Amintirilor – Moş Alexe*

243

Moş Alexe făcea parte dintre fruntaşii satului. Bun gospodar, de multe ori îl prindeau zorile în câmp. Avea şapte clase, cam rar printre ţăranii vremii aceleia. Tatăl său, şi el cu scaun la cap, a vrut să-l facă popă. Dar n-a fost să fie. Ăl bătrân la înscris la seminar, dar în vacanţa din primul an, a murit.

Al bătrân trăgea să moară de vreo două săptămâni, da-i tot spunea femeii că îl aşteaptă pe Alexe. Şi cum aştepta să fie iertat, pe la douăsprezece noaptea, dintr-odată se scoală din pat şi strigă femeii: “a venit, du-te şi deschide-i poarta” până să se dezmeticească femeia, Alexe la uşă. N-a mai terminat seminarul. Vecinul însă, cu ajutorul lui Dumnezeu a ieşit popă. Popă în sat. Că tocmai murise al bătrân, şi i-a dat parohia şi pe fi-sa de preoteasă… Ca şi acum de altfel. Da nici Alexe în vremea asta n-a stat cu mâinile în sân. Om cu daruri de la Dumnezeu, s-a apucat cu nădejde de treabă. Că pământ avea, slavă Domnului, oase de rupt… După ce filoxera a atacat viile, el a fost primul care a adus hibridul. A pus via în capul siliştei, dar avea de furcă fiind numai vina lui. Cum se coceau strugurii, nişte struguri, negri şi dulci, cu boabă mică şi bătută pe struguri, de parcă mâncai miere… Şi copiii, că dacă ar fi fost după ei n-ar mai fi cules nimic toamna, Moş Alexe… Că povestea într-o zi, popii, Costică, i se adresa aşa când stăteau la un pahar de vin, să vezi ce-mi fac năimiţii ăştia ai vecinilor… Ăia, puradeii. Intră în vie câte doi, trei, unul la Est, altul la Vest, şi celălalt se uită… Şi mănâncă, şi mănâncă… Cum mă văd că vin aşteaptă să mă apropii şi apoi ţuşti, ca iepurii, care încotro… Dacă sunt patru, înveţi punctele cardinale. Le-am spus şi părinţilor, dar degeaba… O să pun niscaiva otravă, numai aşa să-i apuce pântecăraia… Vai Alexe, zise Sfinţia sa, numai pentru gândul ăsta şi Dumnezeu te pedepseşte. Consideră că te-ai spovedit, şi trimite pe Constanţa ta la mine cu o sticlă de ulei pentru candelă şi una de vin pentru grijanie. Alexe, ca bun credincios, vine acasă… Constanţă, zice, ia să iei tu o sticlă de vin şi una de ulei, să-i duci părintelui, că se apropie sărbătorile să fie în candelă şi de grijanie… Nevastă-sa, cum era ea doar o ţâră de femeie, pe lângă el un munte de bărbat dar şi frumos, bătu-l-ar Foca şi Pălia, repede a şi dus darul popii. Dar când s-a întors, biata femeie, a început să se închine pe la toate icoanele din casă şi să-şi ceară iertare. Dar ce-ai femeie, zice Alexe. Ia păcatele mele, omule, iartă-mă tu cel puţin. Cu graba de-ţi fu vorba, încercai să împac pe popa. Da uleiul îl pusei într-o sticlă de gaz… Lasă Constanţo că în candelă arde mai bine dacă-i şi oleacă de gaz… Da vinul… Asta mi-e crucea, bărbate. Paştele a trecut cu bine, ca în fiecare an, Moş Alexe s-a grijit şi era mândru că tot satul aflase că vinul de împărtăşanie era din via sa. Şi candela ardea frumos ca gândurile unui om împăcat şi liniştit. Apoi a venit prăşitul. La preot se ducea tot satul. Că şi preotul te mai scutea ba de un pomelnic, ba de un parastas. Şi oamenii erau recunoscători… Alexe nu putea să lipsească… La masă, fasole şi varză. Da să iertaţi, oameni buni, zice popa, că preoteasa a încurcat sticlele şi a pus ulei într-o sticlă de gaz. Ba să fiu iertat eu părinte, zice Alexe, din capul mesei. Când m-am spovedit, mi-ai spus să-ţi aduc o sticlă de ulei pentru candela bisericii şi Constanţa mea a pus uleiul într-o sticlă de gaz, din greşeală… Da eu am zis că pentru candelă merge.
Ion Căpruciu

* Povestirea de faţă face parte din volumul “Amintiri din Casa Amintirilor”, al scriitorului Ion Căpruciu, carte în parte publicată în Gorjeanul şi aflată în curs de apariţie(I.Predo)
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here