Mă întâlnesc zilele astea cu un mai vechi amic. Domnule, îmi zice, vrei să ne îmbogăţim? Mai încape vorbă, îi zic. Pe arşiţa asta, cine nu vrea. Dar la ora actuală nu există decât trei posibilităţi să fii bogat. Prima, să furi, a doua să câştigi la Loto şi a treia să descoperi o comoară. Asta e, îmi zice amicul, putem să descoperim o comoară. Am auzit, îmi zice, că Moş Zorilă descoperise o comoară din care a trăit toată viaţa şi care n-a apucat s-o lase moştenire copiilor că a murit trăsnit. Unii zic că ar fi murit aproape de comoară, sub un stejar bătrân.
Îl ştiu şi eu, îi zic amicului. Poveşti. Moş Zorilă era cam dus cu Sorcova. Şi avea o vorbă: „mă zoresc”, asta însemna că se grăbeşte. Şi de grăbit ce era uita unde se află. Şi mai da şi bună ziua la gâşte. Dar cu Ioana lui, mândra mea, cum îi zicea, era domn. Îi făcuse cadou nişte cercei de aur, cum nu mai avea alta în sat, şi o mândreţe de inel pe care îi scrisese De la Zorilă pentru Ioana lui. Dar Zorilă era darnic şi cu alţii. Zice-se că un ţăran, vecin cu el, vrând să cumpere un cazan de aramă, îi mai trebuiau nişte bani. Şi, prin 1954, era mai arşiţă ca acum. A cerut la unul, a cerut la altul. Du-te mă la Zorilă, îi spune unul. La Zorilă, zice omul, ba vezi să nu. Încearcă, îi zice, că nu te costă nimic. Drept este că a primit împrumutul şi şi-a luat omul cazanul.
Altfel, Moş Zorilă era gospodar. Creştea vite, „să mă hrănesc cu ele”, zicea. Şi pe copii i-a pus pe fiecare la rostul lui. La colectiv a fost printre primii care s-au înscris. Că aşa văzuse el pe unde a umblat. Şi mai spunea el, asta-i linia. Dar el a rămas şi cu oile, n-avea decât vreo cinci, dar zicea el, ori cu o oaie, ori cu o turmă tot cioban eşti. Într-un an, pe când Împuşcatul terminase tăierea viţeilor a tăiat propriul viţel.. Dar miliţia vigilentă a aflat şi l-a umflat. Pe sus l-a luat. Un vecin care era la Bucureşti şi venise în inspecţie la judeţ îl vede pe Moş Zorilă în arest. Moş Zorilă, îi zice, ce-i cu dumneata aici? Am tăiat şi eu un viţel de la vaca mea. Vecinul, după ce termină inspecţia, la un pahar de vin, îl întreabă pe şeful Miliţiei. Dar cu Moş Zorilă ce-i? A tăiat un viţel şi ordinul e clar. Puşcăria.
Domnule, îi zice Inspectorul, dumneata ştii că Moş Zorilă este ilegalist? Şeful se interesează. Seara vine Inspectorul în sat. Să-şi vadă părinţii. Moş Zorilă era pe pod. Moşule, îi zice Inspectorul, ţi-au dat drumul? Doar era viţelul meu, taică, îi răspunde.
Ilegalist, aşa o fi fost. Că ilegaliştii primeau mulţi bani pe atunci pentru serviciile aduse P.C.R.-ului. Cât despre comoară, judecaţi dumneavoastră singuri.
ION CĂPRUCIU
