Amintiri din Casa Amintirilor – CRAI DE VERDE

155

Aş fi putut să rămân în satul meu. Cu cele şapte clase şi trei de profesională, aş fi putut fi unul dintre tâmplarii renumiţi ai satului chiar dacă la fel mai erau şi alţii. Case tot se mai făceau în sat chiar dacă seceta ne arăta pe fiecare cu degetul şi sărăcia intrase în odaia bună, oamenii îşi mai schimbau ferestrele şi uşile ca să fie mai multă lumină.

Aş fi putut prea bine să rămân chiar şi socotitor la CAP, cu aritmetica stam bine, ştiam să alcătuiesc un tabel cu numele şi prenumele scrise cu literă mare, câte norme la colectiv are Leana lui nea Ilie şi dacă o aşezam lângă mine pe iarbă îi mai dam săptămânal şi o normă de la mine.
Că ştiam foarte bine câţi ari are un hectar 100 nu-i aşa?, şi câte ore are o zi, 24, chiar şi în iulie.
Dar tu plecasei la Târgu-Jiu. Colegă cu mine, eu te-am învăţat tabla înmulţirii cu oile pe Deleţ, ai plecat să înveţi croitoria la Cooperativa Invalizilor. Nu erai nici măcar fiică de văduvă, tatăl tău nu era invalid de război şi nici nu avea tutungerie, dar reuşise cu un curcan sau doi ăia care se iau după tine când fluieri, să te înscrie la Cooperativa Invalizilor să înveţi croitorie pentru dame şi altfel îţi era garantat dreptul la sfertul de pâine pe zi.
Şi eu stam şi te aşteptam toată săptămâna de abia sâmbătă după amiază veneai peste deal cu papucii de cauciuc pe umeri, te aşteptam în Deal la Crucea lui Moşul Genie, şi tot cu un sărut veneam acasă, chiar dacă uneori mai întârziam până după cântatul cocoşilor.
Dar duminica iar plecai şi eu rămâneam doar cu umbra ta şi cu degetul în gură, cum de altfel mai şi lăsat într-o zi, spunându-mi că tu trebuie să-ţi urmezi soarta, dar eu n-am dat după tine cu piatra.
Într-o zi am plecat şi eu la Târgu-Jiu. M-am încălţat în bocancii lui tata, ăia cu care a făcut războiul şi a venit cu ei acasă, că ştiam drumul la oraş şi am plecat într-o luni. Cum am trecut Bâlta au şi început să mă strângă bocancii, probabil dorul lor de acasă, i-am luat pe umeri şi hai, hai, cu toate că eram ispitit să-i arunc într-o tufă, una după care tocmeau unul cu una un copil de tufă şi eu n-am vrut să-mi încalţe bocancii.
Pe la opt am ajuns la Târg, la barieră. Unii aşteptau, se făcuse coada de la Podul de peste Şuşiţa, câte patru unul lângă altul, unii aşteptau şi alţii treceau. Unii mai grei, nu ştiu cum dar treceau peste barieră, le vedeam desagii plini, şi alţii, câinii pe sub barieră. Eu îmi lăsasem aripile, moştenite de la Manole, acasă…
Tu, mă întreabă unul cu număr de tablă la şapcă 21A. Eu, vreau şi eu la oraş. Băi, îmi spune, numărul de la şapcă, sigur pe sine, 21 A, nu vezi că mai ai încă la gură caş, dau să mă şterg şi el râde, dar ai luat o piatră în gură, să nu te împiedici de caldarâm, ia pe asta şi-mi dă una că de abia o ridicam de jos. Am plâns că îmi cădeau lacrimile în gură, m-am şters cu dosul palmei, şi dau să o iau la fugă, el mă prinde de mână.
Permis de şedere ai, tu crezi că aici eşti pe arătură, aici fiecare casă e numerotată şi fiecare bărbat sau femeie au permis de şedere şi permis de muncă, două cărţulii gemene între două coperte despărţite de o virgulă, care-i dau dreptul la rândul lui la Dreptul de a Fi!
Şi de unde se ia, zic eu, cu jumătate de gură. Mă ia de haină, gata, gata să mă rupă de umeri, bocancii mă strângeau rău, băgasem pe stângul în dreptul că eu până atunci purtasem numai opinci şi mă duce la o casă cu două intrări. Mă aşează la un rând cu peste o mie de oameni şi femei, nu uitasem să număr cu toate cu nu mâncasem de ieri, mămăliga o mâncasem de aseară într-un boschet unde şi adormisem. Mă aşez pe o piatră, acesta e locul mei îmi spune un altul cam de două ori cât mine, cred că era fierar, după înălţime, mă scol în picioare stai drepţi băi, îmi spune un altul, ce te sprijini de mine, stai în vlaga ta, parcă era frate cu celălalt. A treia zi am intrat. Camera 72 D, tu îmi zice unul de după o masă, vreau şi eu să lucrez la oraş. Ce te pricepi să faci, scaune, mese, ferestre, leagăne pentru prunci, permis de şedere în oraş ai, mutaţie mă în oraş, unde locuieşti, în Brădiceni, a fost pe vremuri Mare Târg, pe vremea austriecilor avea şi stemă doi brazi, acesta nu mai e oraş bre, am auzit că o să fie abia un Cătun, acesta e oraş băi, dacă n-ai buletin de Târgu-Jiu nici gâştele nu poţi să le paşti şi nici curcile… Du-te la camera 101B. Ajung la camera 101B, buletine, unul se scărpina în nas, rândul era până la marginea Jiului, tu?… eu, vreau şi eu buletin de oraş că m-am săturat de traiul de la ţară, cartelă pentru pâine nu, tichet pentru izmene nu, nici pentru papuci de cauciuc, şi aş vrea şi eu un tricou din cele care au ieşit acum, hai Jiul, credeam că îl iau la sentiment, dar el de piatră, auzi, băi, dar serviciu ai, unde lucrezi, păi de, acolo, zic eu, de la serviciu m-au trimis la buletine, mi s-a spus că dacă am buletin de oraş mi se dă şi serviciu şi eu văd că dacă am serviciu mi se dă şi buletin şi viceversa, el deci viceversa, asta e logica, viceversa mai zice el au, păi zice că nu are niciun chichirez.
O doamnă care stătea la uşa de la intrare sau de la ieşire, că am văzut-o tot acolo şi când să intru, mă ia de o parte, dragul meu ai făcut armata îmi zice, puşchea pe limbă zic eu, fug de la ei ca dracul de tămâie, dacă mă iau ăştia în armată o să fac trei ani ca Popa la Diribau, că tata este chiabur. Zece oi ale lui i-au făcut fiecare câte doi miei de i s-au înzecit turmele, şi câţi câini exploatează el să i le păzească de lupi numai pentru o găleată de zăr.
Ţi-aş fi dat dragul meu o fată, zicea Doamna, una blondă că te văd bărbat răzbătător, răzbătător pe dracul du-te voluntar…
Am fugit fără să mă mai uit înapoi că-mi spusese un prieten, care se însurase cu fata din sat, aia care învăţase croitoria la Cooperativa Invalizilor, Ioane, însurat e puţin mai bine decât spânzurat. M-am întors acasă, pe fugă, că mâncasem nişte prune în Dealul Bătrân. Am pus de mămăligă şi până să fiarbă am şi adormit pe stârci. Eram ca o broască râioasă alungată din lac. Norocul meu că avusesem un vis şi nu m-am uitat pe fereastră când m-am trezit.
Se făcea că mă plimbam pe Calea Victoriei. La trei nasturi şi cu pantofi de lac şi cu o cravată roşie la gât.
Doamna aceea care mă ştia de la coada pentru buletin mă ţinea de mână, eu îi ziceam mama şi ea împingea un cărucior cu doi gemeni abia gângurind.
Pe dreapta cum te tuci la Primărie, martor e ziua de azi, se deschidea Poarta unei case mari de boieri, cu două etaje luminate „a giorno”.
Ion Căpruciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here