Amenzi de 438.000 RON aplicate la douăzeci de comercianţi gorjeni

55

opcUn număr de 20 de operatori economici care îşi desfăşurau activitatea în Târgu Jiu, Mătăsari, Tismana, Runcu, Peştişani, Leleşti şi Bâlta au fost verificaţi de către reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia …

Consumatorilor Gorj pe tot parcursul lunii august. În acţiunile de control s-au urmărit aspecte referitoare la calitatea produselor, dar şi a condiţiilor de expunere, comercializare şi depozitare a produselor alimentare. Astfel, au fost aplicate trei avertismente, iar comisarii au amendat contravenţional 17 operatori economici, valoarea amenzilor fiind de 28.000 RON. De asemenea, au fost retrase de la comercializare 40 kg de produse cu termenul de valabilitate expirat sau care prezentau ambalaje deteriorate, fiind oprite temporar de la vânzare 292 kg de produse neetichetate corespunzător.
Alte 15 acţiuni de control s-au desfăşurat în domeniul serviciilor, fiind verificaţi operatori economici din domeniul alimentaţiei publice din Târgu Jiu, Novaci, Turceni, Săcelu şi Baia de Fier. În aceste localităţi au fost verificate şi unităţile de alimentaţie publică din incinta ştrandurilor şi în zonele de agrement. Cu această ocazie, 13 operatori economici au fost sancţionaţi, suma totală ajungând la 17.000 RON.
CJPC Gorj a efectuat în primele 8 luni ale anului 2009, controale, dintre care 512 în unităţile alimentare, 568 pentru verificarea produselor nealimentare, preucm şi alte 515 în unităţile prestatoare de servicii. Au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 438.000 RON, iar valoarea totală a mărfurilor controlate se ridică la suma de 13.150 RON.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here