Amendat pentru incendierea unei mirişti

322

Incendiu miristeUn bărbat din oraşul Ţicleni s-a ales cu o amendă de 3.000 de lei după ce a dat foc buruienilor de pe un teren din spatele locuinţei sale şi a provocat un incendiu de mirişte.

În după-amiaza zilei de 5 aprilie, în jurul orelor 17:10, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că, în spatele locuinţei unui bărbat din oraşul Ţicleni, a izbucnit un incendiu de mirişte care nu mai poate fi controlat. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care, împreună cu cetăţeni voluntari, reprezentanţi ai primăriei şi pompieri civili, au acţionat pentru localizarea şi stingerea incendiului. Oamenii legii au stabilit ulterior că incendiul a fost provocat chiar de proprietarul locuinţei, care a dat foc unor buruieni. “Urmare a verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că incendiul a fost provocat de către B.V., de 38 ani, care a dat foc resturilor vegetale de pe terenul din spatele locuinţei sale. Poliţiştii au dispus sancţionarea contravenţională a lui B.V. cu amendă în cuantum de 3.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2005, privind protecţia mediului”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here