Este de apreciat orice inițiativă de a moderniza ceva, cum ar fi o societate, o firmă, un sistem de învăţământ, o strategie de acţiune, cu scopul de a realiza ceva mai bun şi mai durabil, dar în cazul localurilor Şcolii Gimnaziale de la Strâmba – Jiu, din Oraşul Turceni, oamenii s-au întrebat nedumeriţi şi pe bună dreptate, ce era de modernizat când populaţia şcolară este în continuă scădere, când pandemia a destructurat sistemul de învăţământ şi procesul instructiv-educativ se află în criză evidentă? Greu de spus în privinţa unor eforturi financiare, dar, cum din nimic nu ies bani, s-a decis de către „niște”, cu judecată «Dreaptă», ca mai întâi să distrugă ceea ce au făcut alţii cu mâinile şi cu sufletul o şcoală care putea să dureze şi zeci de ani de acum înainte, aşa cum este cazul elocvent al Școlilor de la Strâmba-Jiu, zidite trainic de către meseriașii vestiți ai acestui sat.
Istoria celor două localuri începe în anul 1961, respectiv 1972, când cele 14 cadre didactice, majoritatea locatare, trăiau un vis împlinit de a avea spații școlare solide, frumoase și cuprinzătoare pentru cei 250 de elevi care erau la vremea respectivă. Desigur, bucuria de a avea tot spațiul necesar școlarizării, pe cei mai mulţi dintre noi, acest lucru ne-a făcut să nu simțim greutatea eforturilor de construcţie la care toți am participat şi am pus umărul, mai ales că în fiecare seară, la sfârșitul muncii, aveam în ochi bucuria nespusă a încă unei zile împlinite.
Noul local, ridicat în anul 1972 şi adăugat la cel din 1961, cuprindea 5 săli de clasă, cancelarie, cabinet pentru director, sală de documentare, spațiu pentru depozitarea materialului didactic, iar, în mai puțin de 2 ani, sălile de clasă au devenit prin dotare și autodotare mai bogate prin adăugarea unui laborator de fizică-chimie, a unui laborator de biologie, a unui cabinet pentru limba română-limba franceză, a unui cabinet pentru matematică, deci, laboratoare şi cabinete necesare unui învăţământ modern şi performant, iar, în acest fel, cu toţii trăiam satisfacția visului împlinit. Învățătorii și profesorii şcolii, unii cu definitivat şi cei mai mulți cu grade didactice finalizate prin calificative înalte, am pus pe altarul profesiei toată pasiunea și priceperea necesare pentru a ridica prestigiul şcolii. Treptat, începând cu anul 1997 au intrat în viața de pensionari cadre didactice de mare ţinută, aşa cum au fost: Popescu Petrică – director, Trăistaru Adrian, Rovinaru Maria, Popescu Octaviana, Naval Elena, Răduțoiu Constantina, Bădescu Maria, Bădescu Sorin, Trașcă Constantin, Negrilă Paula, Fota Greta, Fota Ioana, Olteanu Profira şi alţii, dar, peste toate aceste momente inerente evoluţiei vieţii noastre, putem spune că ieșiți la pensie, ne încerca nostalgia zecilor de ani de carieră profesională, ori de câte ori treceam pe lângă frumoasa noastră școală pe care am zidit-o cu mâinile noastre şi cu sufletul nostru. Ne simțeam parcă, organic, legați de școala în care ne-am petrecut cei mai prolifici şi mai frumoşi ani ai vieții, începând zi de zi, prin munca noastră de educatori şi formatori, zidirea destinelor copiilor, azi ingineri, profesori, medici, economiști, asistenți, maiștri, tehnicieni.
Dar, din păcate, pentru că lumea asta e plină de păcate, începutul anului 2022 avea să ne întristeze pe toți locuitorii satului, deoarece, sub motivația confuză şi puţin întemeiată a unei pretinse modernizări s-a început distrugerea a ceea ce era construit destul de trainic, spre surprinderea noastră, constatând cu stupoare că au fost «dezbrăcate» zidurile de către 
demolatori înzestraţi cu aparatură tehnică de specialitate, deoarece cu mâna nu se putea face acest lucru, ci, numai cu mașini rotopercutoare. În felul acesta au fost demolate acoperişurile care erau foarte bune şi durabile, a fost scos parchetul de stejar perfect conservat, a fost scoasă instalația de încălzire pe gaze, s-au scos termopanele de aluminiu și PVC care fuseseră puse în urmă cu 12 ani, deci, un fel de «ras de pe faţa pământului», ca în urma unui bombardament din Ucraina! La vederea distrugerii solidelor construcții ale celor două şcoli, toți locuitorii s-au întrebat cu o vădită nedumerire: cine a decis şi de ce s-a făcut acest lucru, cei mai mulţi spunând-o pe cea Dreaptă, că în spatele deciziei demolatoare e doar nemăsurata şi blestemata sete de bani a celor sus-puşi! Iar, ca o tristă coincidență, la mijlocul lunii martie, anul acesta, cel care a pus mult suflet ca director la construcția localurilor, profesorul Petrică Popescu, să nu vadă grozăvia în clipa când şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Cât de mult ar fi suferit, dacă ar fi aflat și că interese egoiste pregătesc desființarea școlii ca structură a Liceului Tehnologic Turceni!
Prin acest articol, ne permitem să întrebăm: oare, unde este mai binele pe care îl văd decidenții ademeniţi de mirosul banilor? Cei peste 5 milioane de lei puteau fi folosiți mai constructiv în alte direcţii, pentru că sunt drumuri laterale neasfaltate, iar pe conductele de apă introduse cu tam-tam în campania electorală, nu curge nimic! Unii, ceva mai tineri decidenți, nu înțeleg că vor ajunge ca bătrânii de azi, rămași fără sprijinul copiilor plecați în străinătate. Oare, pentru bătrânii neajutorați de azi şi de mâine, nu ar fi fost mai Dă-le, Doamne, mintea românului cea de pe urmă, pentru că, oricum, pentru o judecată mai Dreaptă, poate că este mai bine mai târziu, decât niciodată!
Profesor Sorin Mircea Bădescu
