Am trăit fericirea lui Shakespeare!

1460

ADUN LEGENDE de o viață. Cu acribie le-am căutat și cu greutate le-am găsit. Pe mulți am vrut să bucur cu ele, nu știu cât am reușit.

În 2006, „Legendele Bumbeștiului” au luat calea tiparului. Au fost două ediții care, cum spune criticul Gheorghe Grigurcu, după durerea fericitoare a scrisului, mi-au izbăvit visul de legende. Academia Română, Filiala Cluj, a consemnat-o în Bibliografia Istorică a României. În 2019, am avut fericirea publicării de către Centrul Județean al Creației Populare a cărții „Legendele Gorjului”, la lansarea căreia a apărut ideea că dintre acestea prea multe sunt legende cu Tudor Vladimirescu. În 2019 a apărut și „Fericirile lui Tudor Vladimirescu”, carte ce a fost premiată la Vâlcea.
Dar bucuria de a-mi vedea pe scenă, așa cum am visat și mult peste așteptările mele, personajul „Florica”, iubită a lui Tudor Vladimirescu și soră a lui Iancu Jianu, în spectacolul „Cazul Tudor Vladimirescu” a întrecut orice imaginație a mea și nu fiindcă nu visasem că voi vedea pe scenă o scriitură a mea (aș fi vrut să văd „Spune-mi tot ce vrei”), ci pentru că totul era aievea. Visul îmi fusese împlinit. Am văzut și eu ceea ce au văzut toți cei care au învins teama de Covid și au vizionat spectacolul ,,Cazul Tudor Vladimirescu” prezentat de actorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, împreună cu artiștii de Ansamblul „Doina Gorjului“, alături de muzicienii formației Bucium, care au transformat istoria într-un act artistic și într-o operă rock. Regia și scenariul îi aparțin lui Gavriil Pinte. Muzica originală este semnată de Andi Dumitrescu (Bucium), iar coregrafia este concepută de Mălina Andrei.
Pentru legenda „Florica – logodnica lui Tudor, iubirea lui cea mare cu sfârșit tragic” am avut ca sursă un foarte documentat eseu Agerpres (semnat Liviu Popescu), care mi-a dat prilejul să aflu trei legende legate de istoria unui vechi lăcaș monahal din Vâlcea – Mânăstirea Surpatele, din „depresiunea de spirit și cuvânt sfânt”, așa cum mai este denumită zona Horezului ce cuprinde unele dintre cele mai nobile ctitorii voievodale din Țara Românească, „adevărate manuscrise arhitecturale”, cum le numea cineva, referindu-se la mănăstirile Hurezi (sau Horezu), Govora, Dintr-un Lemn, Bistrița, Arnota – „catedrale ale timpului sacru românesc”.
Mănăstirea Surpatele, lăcaș de suflet al doamnei Maria Brâncoveanu din perioada în care i-a servit ca loc de reculegere după martiriul soțului și copiilor, împreună cu cealaltă văduvă a tragediei, soția lui Ianache Văcărescu, decapitat și el alături de Brâncoveni.
Doamna Maria Brâncoveanu a construit, între anii 1706 – 1707, pentru „călugăricioarele” de aici o biserică nouă și a împodobit-o cu pictură, tâmplărie sculptată din lemn de tei aurit, icoane, candelabru de aramă făcut de meșterul Hans Georg Beck, odoare și averi din care să se poată întreține obștea de călugărițe. Pictorii pe care i-a ales Doamna Maria au fost Andrei, Iosif ieromonahul, Hranite și Ștefan, ai renumitei echipe de zugravi hurezeni conduși de Constantinos. Dar ceea ce m-a interesat în mod deosebit pentru cartea la care scriam erau amintirile și legendele mănăstirii, trei povești de iubire care îi au ca protagoniști pe Tudor Vladimirescu, pe zugravul Gheorghe Gherontie și pe „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb”, Anton Pann. Mă interesa în mod deosebit doar prima legendă, dar le transcriu și pe celelalte, de dragul și informarea cititorilor mai tineri. Prima poveste are legătură cu Iancu Jianu, prietenul de suflet al lui Tudor Vladimirescu. Ea ascunde de fapt o tragedie. Florica, sora lui Iancu Jianu, era marea iubire a lui Tudor, cu care s-a și logodit. Dar, în timpul răscoalei, Florica a fost siluită de guvernatorul Olteniei, Kir serdarul Stoica. Florica a preferat să se sinucidă, nu înainte de a-i povesti fratelui cele petrecute. Iancu Jianu l-a prins pe serdar și, ca pedeapsă, l-a înjunghiat chiar pe mormântul surorii sale, aflat în curtea Mănăstirii Surpatele.
Legenda zugravului (pictorului de biserici) Gherontie spune că acesta a iubit toată viața pe fiica unui boier de-al locului, dar fără niciun rezultat. Domnița nu i-a răspuns sentimentelor, ba mai mult, l-a invitat pe artist la nunta ei. Nesuportând această durere a sufletului, zugravul mănăstirii, Gheorghe Gherontie, a decis să se călugărească.
Ultima legendă are legătură cu Anton Pann și fac parte din biografia autorului muzicii actualului Imn de Stat al României. La Surpatele, Anton Pann s-a îndrăgostit de călugărița Anica, nepoata stareței Platonida de la mănăstirea „Dintr-un Lemn”, și a convins-o să fugă cu el, trecând-o munții prin Pasul Bran, deghizată în bărbat.
Nu pot încheia acest fragment de carte, fără să mai amintesc că, la Mânăstirea Surpatele, Maria Brâncoveanu și-a plâns, în ultimii ani ai vieții, soarta crudă care-i răpise, în mod barbar, bărbatul și copiii. De altfel, drumul care leagă acest sfânt așezământ monahal de Mănăstirea „Dintr-un Lemn”, aflată la vreo șase kilometri, se numește chiar „Drumul Doamnei” și se spune că Maria Brâncoveanu parcurgea des, mergând pe jos, acest drum care străbate comuna Frâncești de la un cap la altul. Mergea, în văzul sătenilor, rugându-se printre lacrimi pentru sufletele răposaților.
Ce este mai rău este că povestea de dragoste a lui Tudor a îmbrăcat și ea, dacă putem să ne exprimăm astfel, cămașa morții, arătând că nu e născut nici pentru moșie și nici pentru soție.
Și asta s-a înțeles și din spectacolul „Cazul Tudor Vladimirescu” de la Târgu-Jiu.
Victoria STOLOJANU-MUNTEANU, ANCE„RM” Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here