Am primit, consemnăm – Doctorul George M. Gheorghe, literatul

469

George M. Gheorghe e doctor de meserie, dar s-a dedicat din fragedă pruncie scrisului. La început, celui de popularizare a medicinii, dar dragostea de literatură i se trage de la părintele său – scriitorul Maria Arsene.

Cuvintele mele ar fi mult prea sărace în a descrie bunătatea şi umanismul acestui minunat Om, devenit peste ani literatul George M. Gheorghe. Cu multe fapte bune şi îndrumări parcă părinteşti îi ajuta pe cei aflaţi în nevoie, trimiţându-i la cutare doctor – prietenul domniei sale, desigur – care-l va face bine. Vorba lui blajină acţiona ca un balsam, totdeauna. A creat Cenaclul “Hipocrate se amuză”, apoi, după anul 1990, chiar o societate Hipocrate. Mai toată viaţa a trudit ca specialist în medicină, dar şi ca medic-publicist la Crucea Roşie din România, fiind ani buni Redactor şef al revistei SĂNĂTATEA. Cartea de faţă: S.O.S. SATIRĂ ŞI UMOR… CONTAGIOS!, apărută la Editura AGIR, Bucureşti, 2012, este a unui profesionist al condeiului. Unul blând, precum îi este firea şi temperamentul dintotdeauna, plin de „voie bună şi optimism”, volumul fiindu-i dedicat bunului său prieten prof.dr.ing. Mihai Mihăiţă. Nimeni altul decât „Preşedintele Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, inepuizabil izvor de ştiinţă, cultură şi omenie”. Nu ne vom ocupa prea mult despre această superbă apariţie editorială, rezervându-ne dreptul ca să reluăm din ea câteva dintre textele ce ne-au mers la inimă. Ca o garanţie, generosul dr. George M. Gheorghe nu-i uită şi-i aminteşte pe contracoperta de gardă pe consultanţii: Gheorghe Zarafu(cunoscut epigramist) şi Nicolae Stelea(ambii fiind umorişti şi publicişti, membri ai Uniunii Scriitorilor din România). Vom reveni.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here