29 octombrie 2015 a fost o zi frumoasă de toamnă, cu cer senin şi cu un soare blând şi mângâietor, care te îmbia să tot călătoreşti prin natura această fermecătoare.
În contrast cu aceasta, în familia profesorului Gheorghe Câlniceanu din Târgu-Jiu, s-a aşternut o atmosferă tristă, încărcată de o durere profundă, de neînlăturat, determinată de decesul bunului şi stimatului meu coleg. Aceasta a fost ziua când a fost condus pe ultimul drum din viaţă, mutându-se în lumea cerească, acolo unde nu este durere, ci viaţă fără sfârşit.
A lăsat în urmă-i o soţie, o fiică, o nepoată şi un ginere cu sufletele încărcate de durere, care nu-l vor putea da uitării prea repede şi prea uşor şi îţi vor simţi lipsa multă vreme. Coloana funerară, din care au făcut parte: îndurerata familie, rudele, colegii de breaslă, cât şi alte categorii socio-profesionale, care au luat parte la îndureratul eveniment din viaţa bunului şi stimatului meu coleg Gheorghe Câlniceanu „Ghiţă”, care l-au condus până la cimitirul municipal, unde i s-a pregătit locul de veci, iar de acolo a fost adresată chemarea pentru a participa la masa organizată la Restaurantul Ambasador. Pe feţele tuturora se putea citi durerea şi tristeţea faţă de bunul şi apreciatul meu amic. Ne-am cunoscut în 1949, cu ocazia examenului de admitere la şcoala normală de învăţători, în 1949, astăzi, Colegiul Naţional „Spiru Haret”, care-i condus de domnul profesor Gheorghe Gorun, doctor în ştiinţe istorice. În 1953, după absolvire, am primit, fiecare repartiţie de învăţători, la diferite unităţi şcolare din ţară. Mulţi absolvenţi nu s-au mulţumit doar cu această calificare şi au urmat diferite facultăţi, devenind profesori. În munca noastră de dascăli am pus în practica cunoştinţele şi învăţămintele profesorilor noştri, din rândul cărora pot fi elogiaţi: Cârstoiu Cornel-directorul şcolii, Dragomir Ion, dirigintele clasei, Galaci, Stratan, Breazu, Raita, Andriţoiu, Panaitiu, Paralescu, Atena, Munteanu ş.a.m.d, cărora le aduc sincere mulţumiri şi odihnă uşoară.
Dragul meu coleg s-a calificat, ulterior, ca profesor de educaţie fizică şi a funcţionat, ani de-a rândul la Liceul Ecaterina Teodoroiu, de unde a ieşit şi la pensie.
În perioada de funcţionare ca profesor, colegul meu a îndeplinit şi misiunea de a conduce şi munca sindicală, ca organizator al tuturor cadrelor didactice municipale, sarcină de care s-a achitat cu mult simţ de răspundere.
Nu-i mai puţin adevărat că Ghiţă Câlniceanu s-a ocupat şi de organizarea, în cele mai bune condiţii, a întâlnirilor noastre anuale, chiar la şcoala care ne-a format ca dascăli.
Pentru tot ce a făcut pentru sine, pentru familia sa, pentru colegii săi, pentru societate, îăn general, în aceste momente de tristă amintire, încerc să-mi afirm elogiul personal faţă de colegul şi bunul meu prieten drag profesor Gheorghe Câlniceanu, iar onorabilei familii îndrăznesc s-o rog să găsească cea mai favorabilă modalitate de a depăşi aceste momente deosebit de apăsătoare asupra sa.
În încheierea celor inserate mai sus, cer Bunului Dumnezeu să-l odihnească în pace!
profesor
Alexandru Bărăscu
