Alte zeci de cereri de înscriere în clasa 0, depuse în Gorj

266

Vineri s-a încheiat și cea de-a doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare. La nivelul județului Gorj, în această etapă au fost depuse  peste 100 de cereri de înscriere a copiilor în clasa 0.

Cea de-a doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare s-a desfășurat în perioada 30 martie – 8 aprilie și a fost dedicată copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Gorj, în această a doua etapă, la nivelul județului nostru, s-au depus 130 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare, cereri ce vor fi procesate, la nivelul unităților de învățământ, până pe 15 aprilie, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile. Listele finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare vor fi afișate pe 15 aprilie, urmând ca în perioada 19 – 22 aprilie inspectoratul școlar să centralizeze și să soluționeze cererile părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ, precum și a oricăror altor situații referitoare la înscrierea în învățământul primar. Prima etapă de înscriere s-a desfășurat în perioada 29 februarie – 18 martie și s-a soldat cu admiterea în învățământul primar a 2.494 de candidați din Gorj. La nivel național, au fost admise 99,1% dintre cererile depuse. Mai exact, din totalul celor 168.220 de cereri depuse, au fost admise 166.698. Dintre acestea, 143.223 sunt cereri admise pentru şcoala de circumscripţie (142.203 la prima opţiune, respectiv 1.020 la opţiunea de revenire), iar 23.475 pentru altă unitate de învăţământ decât cea arondată. 1.522 de cereri nu au putut fi admise din cauza lipsei de locuri la şcolile dorite, altele decât cele de circumscripţie, iar părinţii/tutorii legali nu au bifat opţiunea de revenire la unitatea de învăţământ arondată iniţial. Reamintim că, conform metodologiei de înscriere în învățământul primar, părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2016 inclusiv, au avut obligaţia de a înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare. De asemenea, părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2016 inclusiv, au putut să-şi înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică era corespunzătoare. În caz contrar, copiii trebuiau înscriși la grădiniță, în grupa mare.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here