Altă denumire, acelaşi rezultat! Craiova, învinsă de FCSB

511

Universitatea pare că nu a învăţat nimic din precedentul joc disputat împotriva “fostei” echipe Steaua. Scenariul meciului cu FCSB a semănat foarte mult cu partida de la Severin din sezonul regulat. Gazdele s-au dus peste adversar în prima repriză, au ratat cât pentru trei meciuri, şi au cedat iniţiativa şi punctele în partea a doua. Singurul gol al confruntării a fost înscris de Gnohere, în minutul 73, după o partidă în care antrenorul Gheorghe Mulţescu a blamat, din nou, arbitrajul. Confruntarea se putea termina şi mai rău pentru olteni. Ivan a leşinat pe teren, după ce Bălaşa i-a aplicat un cot în ceafă, dar, din fericire, vârful Craiovei şi-a revenit, şi cu ajutorul lui Niţă.
“Am pierdut acest joc din cauza noastră, în prima repriză trebuia să avem un avans de trei-patru goluri şi un arbitraj cel puţin scandalos. E inimaginabil, am crezut că am văzut până azi tot în materie de arbitraj. O mie de faulturi, lovituri în cap, în gură, în aer, dacă la Ivan nu a dat nimic şi câte şi mai câte…99 la sută le-a dat lor. Dacă nu o băgăm în poartă nu trebuia să încline balanţa arbitrajul, e păcat. Sigur că oboseala îşi spune cuvântul. În nouă zile am avut trei meciuri, au fost şi deplasări, sigur şi-a pus amprenta pe prospeţimea jucătorilor”, a declarat antrenorul Craiovei după meci.
“Ivan s-a prăbuşit pentru că a fost lovit în carotidă de un adversar. Şi nici măcar nu s-a dat fault sau cartonaş galben! Măzărache, penalty clar, a fost ţinere! În toată istoria ei, Craiova a fost defavorizată când a jucat cu Steaua şi Dinamo, suntem obişnuiţi să jucăm împotriva a 14 adversari. Se cunoaşte relaţia între Avram tatăl, Avram fiul şi Argăseală, aşa s-a arbitrat”, a fost reacţia preşedintelui din Bănie, Marcel Popescu.
“Am dominat total în prima repriză, am avut ocazii foarte mari, dar noi suntem echipa fără experiență. După ce vom prinde și noi, ne va fi mult mai ușor. Am alergat tot meciul, dar acum trebuie să o luăm de la capăt, să câștigăm cu Astra. Mă simt bine, leşinasem şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt bine. Îi mulțumesc şi lui Niță, pentru că a intervenit imediat și mi-a scos limba. Asta e, bine că s-a terminat totul cu bine din punctul acesta de vedere”, a spus Andrei Ivan.
“Trebuie să ținem capul sus, să mergem înainte și să arătăm pe teren. Au fost mai agresivi decât noi în a doua repriză și arbitrul parcă a fluierat cam ușor, la cea mai mică fază. Ne lipsește concentrarea, să exersăm mai mult la antrenamente, poate și lipsa de experiență, poate o să mai facem și ceva transferuri. Azi atât s-a putut. E de apreciat unde am ajuns, părerea mea. Chiar dacă am pierdut, mergem înainte, mai sunt meciuri”, a declarat şi căpitanul gazdelor, Alexandru Băluță.

Universitatea Craiova – FCSB: 0-1
A marcat: Gnohere 73`
Stadion: Municipal (Severin), suporteri: 15.000
Universitatea: Calancea – Dimitrov, Barthe, Kelic, Bancu – Mateiu (77` Gustavo), Screciu (81` Markovic), Zlatinski – Băluță, Ivan, Jazvic (60` Măzărache). Antrenor: Gheorghe Mulțescu
FCSB: Niță – Pleașcă (53` Jakolis), Moke, Bălașa, Momcilovic – Pintilii, Muniru (38` Boldrin)– Enache, Tănase, De Amorim (53` Gnohere)– Alibec. Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Arbitri: Marius Avram – Vasile Marinescu, Miklos Nagy.
Observatori: Marcel Vasile, Laszlo Sajtos

Încă o despărţire!
Universitatea Craiova se va despărţi şi de ultimul renegat de la echipa secundă, Nuno Rocha. Atacantul din Insulele Capului Verde nu-şi va mai prelungi înţelegerea cu formaţia alb-albastră. În vârstă de 25 de ani, fotbalistul african a fost adus în vara anului 2014, imediat după promovarea echipei în Liga 1, şi a adunat 97 de meciuri, 23 de goluri şi 13 pase decisive în tricoul alb-albastru. “Nuno Rocha nu vrea să-şi prelungească înţelegerea pentru noul sezon. Chiar în această dimineaţă am avut o discuţie cu el. Cu drag ar fi rămas, dar familia lui are alte probleme. Nu vă pot spune mai multe, dar are o problemă de familie şi 9 din 10 oameni ar proceda la fel ca el”, a declarat, marţi, preşedintele Marcel Popescu. Având în vedere că Rocha a fost trimis la “satelit”, ruperea contractului s-ar putea produce cât de curând.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here